18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune Klimkin despre restricţiile de intrare în Ucraina pentru români

Ce spune Klimkin despre restricţiile de intrare în Ucraina pentru români

Ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, i-a transmis omologului Bogdan Aurescu că autorităţile de la Kiev lucrează la o soluţie în ceea ce priveşte restricțiile de intrare în Ucraina pentru un număr de cetățeni români, relatează Mediafax

Ultima restricţie i-a fost aplicată lui Mircea Druc, în 8 mai. 

Cei doi oficiali s-au întâlnit, miercuri, în Antalya (Turcia) în marja reuniunii Comisiei NATO-Ucraina.

Potrivit unui comunicat MAE, ministrul de Externe,‎ Bogdan Aurescu, a abordat în discuția cu Pavlo Klimkin aspecte de actualitate aflate pe agenda bilaterală, printre care situația restricțiilor de intrare în Ucraina pentru un număr de cetățeni români (tema discutată repetat, la inițiativa părții române, cu ocazia vizitei ministrului ucrainean la București, dar și ulterior), inclusiv, cel mai recent, situația lui Mircea Druc.

Citeşte şi: Fostul premier moldovean, Mircea Druc, nu a fost lăsat să intre în Ucraina. Reacția MAE

În 9 mai, lui Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, care deţine şi cetăţenia română, i s-a interzis să intre în Ucraina.

Şeful diplomaţiei a reiterat faptul ca o soluție trebuie găsită pentru aceasta situație, care nu corespunde cu stadiul actual al relațiilor bilaterale, mai ales în contextul sprijinului ferm și sincer al României pentru integritatea teritorială a Ucrainei, respectiv pentru soluționarea crizei din estul Ucrainei.

Ministrul ucrainean de Externe l-a reasigurat pe omologul român că autoritățile ucrainene lucrează la o soluție.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre implementarea Acordului privind Micul Trafic la Frontieră, care va intra în vigoare joi.

La reuniunea Comisiei NATO-Ucraina, principalele subiecte abordate au fost examinarea agendei comune de cooperare consolidată NATO-Ucraina, situaţia de securitate din estul Ucrainei, implementarea Acordurilor de la Minsk şi perspectivele pentru o soluţionare pe termen lung a conflictului.

În alocuţiunea sa, şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în conformitate cu granițele recunoscute la nivel internaţional, reafirmând sprijinul politic şi operaţional pentru Ucraina. El a trecut în revistă sprijinul practic oferit Ucrainei de către România, atât în ceea ce priveşte asistenţa medicală oferită militarilor ucraineni răniţi în conflict, cât şi prin demersurile ţării noastre, în calitate de națiune-lider pentru Fondul NATO de sprijin privind apărarea cibernetică.

De asemenea, Aurescu a menţionat disponibilitatea de sprijin şi de asistenţă din partea ţării noastre pentru îndeplinirea obiectivelor din Programul anual de cooperare NATO-Ucraina pentru anul 2015.

Bogdan Aurescu a evidenţiat şi necesitatea continuării progreselor în domeniile reformei sectorului de apărare şi securitate şi statului de drept, dar şi în ceea ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Cu prilejul reuniunii, a fost adoptată o Declaraţie Comună a miniştrilor de externe, care reiterează sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, condamnă acţiunile agresive ale Rusiei şi încălcarea de către aceasta a dreptului internaţional şi a obligaţiilor asumate.

Totodată, Declaraţia reflectă îngrijorarea comună cu privire la acţiunile de consolidare a prezenţei militare a Rusiei în Marea Neagră şi la efectul destabilizator al acestora.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă