19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCe vrea Erdogan în schimbul cooperării în criza refugiaților

Ce vrea Erdogan în schimbul cooperării în criza refugiaților

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, luni la Bruxelles, că pentru soluționarea crizei refugiaților care vin din Siria este nevoie ca pe teritoriul acestei țări, în apropierea graniței cu Turcia, să fie creată o zonă de securitate și de excludere aeriană, potrivit Agerpres

”Dacă dorim să rezolvăm criza refugiaților, trebuie să facem trei lucruri: să ne concentrăm pe antrenarea și echiparea forțelor rebelilor moderați care se opun regimului președintelui Bashar al-Assad, să declarăm o zonă de securitate protejată de terorism și să stabilim o zonă de excludere aeriană”, a indicat Erdogan la o conferință de presă după o întrevedere cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. 

Comisia Europeană urmează să îi propună Turciei o agendă comună pe tema migrației.

”Uniunea Europeană este pregătită să discute orice subiect cu Turcia, așadar am vorbit și despre o posibilă zonă tampon în Siria”, a declarat Donald Tusk la rândul său. 

Propunerea privind crearea unei astfel de zone în nordul Siriei nu este nouă, ea fiind evocată și în trecut de oficialii turci, dar de fiecare fată a fost primită cu reticență de Uniunea Europeană. Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a avut și el o întrevedere cu Erdogan, a apreciat că instituirea unei astfel de zone necesită o decizie a Consiliului de Securitate al ONU. 

În prezent în Turcia se află — potrivit declarației lui Erdogan, citat de agenția EFE — circa 2,5 milioane de refugiați, dintre care aproximativ 2,2 milioane sunt sirieni, însă numai câteva sute de mii sunt găzduiți în tabere controlate de guvernul de la Ankara. Prin urmare, teritoriul turc a devenit în ultima vreme punctul de plecare al unui aflux semnificativ de imigranți ilegali care doresc să ajungă în statele vest-europene, numai de la începutul acestui an peste 300.000 de refugiați plecând din Turcia către insulele grecești cu ajutorul ambarcațiunilor puse la dispoziție de traficanți. Acest număr semnificativ a alimentat criticile că guvernul turc, dacă nu încurajează acest exod, cel puțin îl tolerează. 

Dar Erdogan a susținut la conferința de presă că țara sa nu a trimis ”niciodată” refugiați către alte state, el subliniind însă că până în prezent Turcia a cheltuit circa 7,8 miliarde de dolari pentru acești refugiați. 

De altfel, ultima măsură luată de Comisia Europeană pentru a determina Turcia să coopereze mai mult în chestiunea refugiaților a fost sporirea asistenței financiare, guvernul de la Ankara urmând să primească fonduri europene în valoare de un miliard de euro, deja prevăzute pentru Turcia ca țară candidată la UE, alte fonduri urmând să fie furnizate prin intermediul agențiilor ONU. 

Însă dosarul relațiilor dintre Turcia și UE este mult mai complex, nemulțumiri fiind manifestate atât la Bruxelles cât și la Ankara. Astfel, în timp ce UE critică politicile autoritare și antiliberale promovate de președintele Erdogan, acțiunile acestuia împotriva separatiștilor kurzi și intențiile sale neclare în ceea ce privește Siria, Turcia la rândul ei este nemulțumită că negocierile de aderare la UE sunt blocate și nici măcar dosarul liberalizării regimului de vize nu avansează, o altă solicitare a guvernului de la Ankara fiind înscrierea de către UE a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în rândul grupărilor teroriste. 

Aceste trei ultime aspecte au fost evocate la Bruxelles și de Erdogan, care a solicitat soluționarea lor ca o contrapartidă pentru efortul pe care Turcia îl face în primirea refugiaților. ‘Procesul de aderare ar trebui să fie liber de bariere politice artificiale și ar trebui revitalizat’, a punctat președintele turc, insistând că intrarea în blocul comunitar este pentru țara sa o ‘opțiune strategică’. 

Prin urmare, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a confirmat, tot luni, că îi va propune lui Erdogan o agendă migratorie comună UE-Turcia, odată cu promisiunea că va fi accelerat procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci. 

”La fel cum am afirmat în Parlamentul European și în alte locuri, nu putem discuta cu Turcia ca și când ar fi — cum ar spune unii — o subdiviziune de putere. Turcia este o națiune orgolioasă și trebuie să ținem cont de neliniștile ei”, a subliniat Juncker în fața presei. El s-a arătat ”convins” că cele două părți ”vor ajunge la rezultate bune, astăzi, în zilele și săptămânile următoare”. ”Mă voi dedica serios îmbunătățirii noii relații de încredere între Turcia și UE”, a conchis președintele executivului comunitar. 

După întrevederile bilaterale cu șeful statului turc, Juncker, Tusk și Schulz vor avea împreună un dineu de lucru comun cu acesta. 

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă