12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCecenul Djohar Ţarnaev, condamnat la moarte pentru atentatul cu bombe de la...

Cecenul Djohar Ţarnaev, condamnat la moarte pentru atentatul cu bombe de la Boston

Djohar Ţarnaev a fost condamnat la moarte pentru implicare în atentatul cu bombă din 15 aprilie 2013 de la Maratonul de la Boston.

Atentatul a produs trei morţi şi 264 de răniţi, informează Reuters, preluată de Mediafax.

Juriul federal din SUA l-a condamnat la moarte pe Djohar Ţarnaev  (21 de ani) după 15 ore de deliberări. El va fi executat prin injecţie letală.

Pedeapsa alternativă era închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea să fie eliberat condiţionat.

Cecenul a fost găsit vinovat de plasarea a două bombe improvizate în zona aglomerată a liniei de sosire a maratonului, precum şi de uciderea prin împuşcare a unui poliţist. În atentatul din 2013 a fost implicat şi fratele mai mare al lui Djohar, Tamerlan Ţarnaev. Acesta a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia la Watertown, la periferia Bostonului.

Timp de zece săptămâni, juriul a audiat aproximativ 150 de martori, inclusiv victime ale atentatului.

Procurorul american l-a prezentat pe Djohar ca pe un adept al tezelor islamiste ale reţelei teroriste Al-Qaida şi a argumentat că atentatul a fost comis ca represalii faţă de intervenţia armatei americane în anumite ţări musulmane din Orientul Mijlociu.

Avocaţii apărării au deschis procesul cu o strategie neaşteptată. Ei au recunoscut că Djohar Ţarnaev a comis toate faptele de care era acuzat, dar au argumentat că clientul lor a fost doar un simplu executant al ordinelor date de către fratele său Tamerlan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă