11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCeremonia de învestire a președintelui ales al Bulgariei, Rumen Radev, va avea...

Ceremonia de învestire a președintelui ales al Bulgariei, Rumen Radev, va avea loc la 22 ianuarie

Ceremonia de învestire a noului preşedinte ales al Bulgariei, Rumen Radev, va avea loc, duminică, pe 22 ianuarie, în Piaşa Sfântul Alexandru Nevski din Sofia a anunțat șeful Secretariatului de stat pentru presă, informează Agerpres. Președintele în exercițiu Rosen Plevneliev va susține un discurs, urmat de o intervenție a lui Radev.

 

Printre invitați se numără prim-ministrul Boiko Borisov și toți membrii cabinetului, președinta Adunării Naționale, Țețka Țaceva, și toți membrii parlamentului, președintele Curții Constituționale, Boris Velcev, și toți judecătorii constituționali, președintele Curții Supreme de Casație, Lozan Panov, președintele Curții Supreme Administrative, Gheorghi Kolev, procurorul general Sotir Țațarov, foștii președinți Petăr Stoianov și Gheorghi Pârvanov, șeful în exercițiu al apărării, viceamiralul Emil Eftimov, reprezentanți ai Ministerului Apărării, primarul Sofiei, Iordanka Fandakova, membri ai corpului diplomatic și alți oficiali.

Plevneliev și Radev vor depune o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut și vor ține un minut de reculegere în memoria celor căzuți pentru libertatea Bulgariei

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă