19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialChestiunea avortului scoate Polonia în stradă

Chestiunea avortului scoate Polonia în stradă

Peste trei mii de persoane au protestat sâmbătă la Varşovia, în faţa sediului Parlamentului, împotriva unui proiect de lege care vizează interzicerea totală a avortului în Polonia, transmite AFP. 

Reuniţi la chemarea unei alianţe care grupează mai multe ONG-uri feministe şi partide de stânga, manifestanţii au afişat banderole pe care se putea citi: "Infernul femeilor continuă" şi "Salvaţi femeile". 

"De ajuns, e de-ajuns", au scandat manifestanţii care au adus cu ei umeraşe din metal, instrument folosit pentru practicarea avorturilor ilegale. "Este simbolul unui procedeu practicat în trecut. Nu vreau ca în Polonia femeile să fie din nou condamnate la acest gen de suferinţe şi pericole. Nu vreau ca biserica să decidă pentru noi toţi", a declarat Julian Damentko, 34 de ani, traducător de engleză. 

Actuala lege a avortului, în vigoare în Polonia, permite efectuarea de întreruperi de sarcină în trei cazuri: când există risc pentru viaţa şi sănătatea mamei, când examinarea prenatală indică o gravă patologie ireversibilă la embrion sau când sarcina este rezultatul unui viol. 

Circa 100.000 de poloneze călătoresc an de an în străinătate pentru a face întrerupere de sarcină, în condiţiile în care în 2015 în Polonia s-au înregistrat ceva mai puţin de 1.000 de întreruperi legale de sarcină.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă