13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialChina, cel mai mare partener comercial al Germaniei. Cele două țări au...

China, cel mai mare partener comercial al Germaniei. Cele două țări au făcut schimburi de 170 de miliarde de euro

China a devenit pentru prima dată cel mai important partener comercial al Germaniei în 2016, întrecând Statele Unite, care se află pe locul trei, după Franţa, potrivit datelor publicate citate de Reuters.

Importurile Germaniei din China şi exporturile în China au ajuns la 170 de miliarde de euro, anul trecut, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică.

Guvernul german şi-a propus să apere comerţul liber global după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ameninţat că va impune tarife asupra importurilor, iar consilierul lui pe teme comerciale a acuzat Germania că profită de un euro subevaluat pentru a mări exporturile, potrivit Mediafax.

Vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, a sugerat că Uniunea Europeană ar trebui să îşi concentreze politica economică către Asia, dacă administraţia Trump continuă politicile protecţioniste.

Franţa a rămas al doilea cel mai important partener de afaceri cu un volum comercial combinat în valoare de 167 de miliarde de euro. Statele Unite ocupă a treia poziţie cu 165 de miliarde de euro.

În 2015, Statele Unite au devenit principalul partener comercial al Germaniei, întrecând Franţa pentru prima oară din 1961 datorită progresului economiei Statelor Unite şi al unei euro mai slab.

Autorităţile din Germania au anunţat, vineri, că se aşteaptă ca exporturile cu Rusia să crească probabil cu cel puţin 5% în 2017, prima creştere înregistrată în ultimii ani, pe fondul sancţiunilor impuse de Occident.

La capitolul exporturi, Statele Unite rămân cel mai mare client pentru produsele fabricate în Germania, în 2016, bunurile importate valorând aproape 107 miliarde de euro.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă