18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialINTERDICȚII. Ce nu au voie să difuzeze televiziunile din China

INTERDICȚII. Ce nu au voie să difuzeze televiziunile din China

Homosexualitatea, drogurile, relațiile sexuale și credințele supranaturale sunt teme interzise de autoritățile chineze de pe posturile de televiziune, informează site-ul Mashable.

Documentul de nouă pagini, care reglementează conținutul difuzat la televizor, a fost adoptat anul trecut, însă de curând actul normativ a ajuns și pe Internet. Astfel, printre temele interzise apar superstiții precum vrăjitoria sau reîncarnarea. Totodată, sunt interzise imaginile care atentează la instituția căsătoriei, cât și orice formă de reprezentare a relațiilor dintre persoane de același sex, considerate „relații sexuale sau comportament sexual anormale”, potrivit South China Morning Post.

Totodată, documentul nu exclude nici scenele romantice considerate „provocatoare”. Documentul interzice și dramatizarea relațiilor dintre adolescenți, fumatul, consumul de alcool și bătăile.

Cele mai recente reglementări din audiovizual stârnesc nemulțumire printre cetățeni, care nu înțeleg modul în care guvernul abordează problemele sociale. Astfel, aparița documentului pe Internet și conținutul său stârnește nemulțumiri în rândul populației. 

Luna trecută, internauții chinezi care folosesc Weibo și-au exprimat nemulțumirea legată de întreruperea unui serial de dramă foarte popular, „Addiction”, în care apăreau cupluri formate din persoane de același sex, deși mai erau doar trei episoade până la încheierea serialului.

„De ce este homosexualitatea considerată anormală? Nu înțeleg!”, a scris un utilizator Weibo.

Un alt utilizator a precizat că „oamenii care lucrează în radio și în televiziuni sunt din ce în ce mai constrânși. Mai devreme sau mai târziu, audiovizualul va înceta să existe”.

Tot mai mulți tineri folosesc Internetul pentru a vedea serialele și filmele favorite. În aceste condiții, autoritățile doresc ca normele de cenzură care se aplică televiziunii tradiționale să fie extinse și pentru online.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă