11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialChina a prezentat un AVION de pasageri care să le concureze pe...

China a prezentat un AVION de pasageri care să le concureze pe cele OCCIDENTALE

China a prezentat la Beijing primul avion de pasageri de dimensiuni mari, de concepţie proprie, informează CNN.

Aeronava concepută de chinezi a fost prezentată după mai mulţi ani de amânări, fiind menită să rivalizeze cu Boeing şi Airbus.

Aparatul este denumit C919 şi va fi livrat companiilor aeriene peste trei ani. El a fost construit de firma Comac şi are două motoare.

Conform planificării iniţiale, avionul trebuia să efectueze primul zbor în 2014, iar livrările comerciale să înceapă în 2016.

Reprezentanţii companiei au anunţat că zborurile de testare vor începe abia în 2016, iar primele livrări sunt aşteptate cel mai devreme în 2018 sau 2019.

Mii de invitaţi, între care oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai industriei aeronautice au asistat, pe fond de cântece patriotice, la prezentarea C919 la fabrica de asamblare din apropierea Pudong International Airport din Shanghai, potrivit presei chineze.

Avionul, cu o capacitate de 158-174 de locuri, a fost proiectat la Shanghai, dar include componente fabricate la nivel global şi este bazat pe tehnologie străină, respectiv aparatură electronică de la Rockwell Collins, motoare dezvoltate de CFM International, companie mixtă a General Electric şi Snecma, divizie a companiei franceze Safran.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă