19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialChina își majorează bugetul pentru apărare

China își majorează bugetul pentru apărare

Cheltuielile pentru apărare ale Chinei vor creşte cu "aproximativ 7%" în 2017, a făcut cunoscut sâmbătă purtătoarea de cuvânt a parlamentului de la Beijing, o majorarea similară celei de anul trecut (7%) pentru al doilea buget militar ca mărime la nivel mondial, transmite AFP.
Această estimare de creştere a fost făcută de Fu Ying, purtătoarea de cuvânt a Adunării Naţionale Populare (ANP), camera de înregistrare legislativă a regimului comunist.
Anunţul are loc în fiecare an la începutul lui martie, în ajunul deschiderii sesiunii anuale a parlamentului chinez, dar în acest an a intervenit la câteva zile după apelul preşedintelui american, Donald Trump, de a majora masiv (cu aproape 10%) cheltuielile militare ale Statelor Unite, cele mai importante din lume.
Majorarea din bugetul Chinei reprezintă o stabilizare după creşterea de anul trecut care a ridicat bugetul militar oficial la 954 de miliarde de yuani (132 de miliarde de euro).
Analişti din Asia şi Occident sunt de părere că în realitate cheltuielile armatei chineze sunt mult mai importante.
Bugetul militar al Beijingului este observat cu atenţie de vecinii săi asiatici, în special din cauza afirmării pretenţiilor sale teritoriale în Marea Chinei de Sud.
Întrebată în legătură cu ameninţarea militară pe care o poate reprezenta China, Fu Ying a respins orice critică. "În ultimii zece ani au avut loc numeroase conflicte şi războaie în lume, care au provocat nenumăraţi morţi şi răniţi (…) Care dintre acestea au fost făcute de China?", a întrebat ea. "China nu a intervenit în nicio ţară", a subliniat purtătoarea de cuvânt.
Dacă Beijingul şi-a mărit de zece ori bugetul pentru apărare în 15 ani, se află, totuşi, cu mult în spatele Statelor Unite. Armata americană beneficiază de 604,5 miliarde de dolari (575 de miliarde de euro), potrivit Institutului internaţional pentru studii strategice (ISIS), cu sediul la Londra.
Cheltuielile militare ale Chinei sunt însă cu mult peste cele ale Rusiei (al treilea buget mondial cu 56 de miliarde de euro), Arabiei Saudite (54,1 miliarde), Marii Britanii (49,9 miliarde) sau Franţei (44,9 miliarde), potrivit sursei.
Armata chineză, ale cărei trupe au fost reduse la jumătate din anii 1980, rămâne prima din lume ca efective (două milioane), NATO exclusă.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă