16.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialChina va participa, pentru prima dată, la exerciții navale organizate de SUA

China va participa, pentru prima dată, la exerciții navale organizate de SUA

China şi-a confirmat participarea, pentru prima dată, la un vast exerciţiu militar aeriano-naval organizat de către Statele Unite, a anunţat luni cotidianul armatei chineze, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Marina chineză va lua parte la următoarea ediţie a exerciţiului RIMPAC, vaste manevre multinaţionale organizate de către Washington în Oceanul Pacific, a anunţat Cotidianul Armatei Populare de Eliberare. Potrivit unui purtător de cuvânt al Marinei, este pentru prima dată când China acceptă să joace un rol.

Această participare intervine în contextul în care Beijingul s-a angajat într-o serie de diferende teritoirale cu vecini asiatici, şi anume Vietnamul, Japonia şi Filipine – ultimele două aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite, şi în contextul în care Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea cheltuielilor militare chineze.

La exerciţii – prevăzute la jumătatea lui iunie şi la care vor participa peste 20 de ţări – Beijingul va trimite patru nave, şi anume un contratorpilor, o frgată, o navă de aprovizionare şi o navă-spital, a precizat ziarul.

Ele se vor alătura navelor americane în largul Insulei Guam, după care vor naviga împreună până la Pearl Harbour, în arhipelagul american Hawaii.

Exerciţiile "Rim of the Pacific" (RIMPAC) au mobilizat la ediţia anterioară, în 2012, aproximativ 40 de nave şi şase submarine.

China a respins în termeni categorici, săptămâna trecută, acuzaţii formulate de către Departamentul american al Apărării, potrivit căruia Beijingul raportează cu aproape 20% mai puţin din sumele alocate cheltuielilor militare.

A doua putere militară din lume după Statele Unite, China deţine şi al doilea cel mai mare buget în domeniul Apărării la nivel mondial, însă mult inferior bugetului Pentagonului.

În mod oficial în valoare de 119,5 miliarde de dolari în 2013, bugetul chinez al Apărării a depăşit, în realitate, 145 de miliarde de dolari, afirmă Pentagonul. Bugetul american pentru Apărare a fost stabilit în exerciţiul bugetar aferent lui 2013 la suma de 495,5 miliarde de dolari.

China se dotează cu armament tot mai sofisticat şi lucrează la programe pe care le consideră emblematice, între care construirea a cel puţin încă unui portavion.

Cele mai citite

Încă o ediție a Eurovision cu scandal. Reprezentantul Olandei a fost exclus

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă