17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCIA a dus experimentele pe oameni la extrem. Cum și-a încălcat agenția...

CIA a dus experimentele pe oameni la extrem. Cum și-a încălcat agenția propriile reguli

CIA a avut reglementări explicite privind “experimentele pe oameni”, înainte, în timpul şi după torturarea suspecţilor de terorism capturaţi după atentatele din 2001, ceea ce ridică noi semne de întrebare în legătură cu limitele cercetărilor medicale ale agenţiei sau contractate de aceasta, a dezvăluit The Guardian. 

Un document secretizat al CIA a arătat că directorul agenţiei are autoritatea să “aprobe, să modifice sau să dezaprobe toate propunerile referitoare la cercetările cu subiecţi umani”. Deși, în toată istoria agenția nu a fost niciun director care să fii avut studii medicale, această prevedere ău acorda drept de decizie în privința limitărilor impuse de administraţia americană pentru a menţine proceduri sigure, umane şi etice în privinţa populaţiei, potrivit Mediafax

Un exemplu concludent este directorul CIA, George Tenet. Acesta a aprobat tehnici de interogare abuzive, inclusiv simularea înecului, concepute de un psiholog cu care colabora CIA. El a instruit apoi personalul medical al agenţiei să supravegheze interogările brutale.

Controversa rezidă în faptul că agenţia a implementat “tehnicile dure de interogare” în pofida faptului că avea reguli împotriva “cercetărilor pe subiecţi umani” fără consimţământul lor informat. 

Citește și: CIA a desecretizat un raport de 500 pagini cu privire la “11 septembrie”. Concluzia privind relația Arabia Saudită – ben Laden

După examinarea documentului, o organizaţie a declarat că cronologia sugerează că CIA a manipulat definiţiile elementare ale experimentului pe oameni, în favoarea sa, pentru a se asigura că programul continuă.

Documentul ce conţine regulile, datat 1987 dar actualizat în ultimii ani şi încă în vigoare la CIA, a fost obţinut în baza legii privind libertatea de informare de către ACLU şi partajat cu The Guardian, care îl publică pentru prima dată.

Secţiunea relevantă din document, “Legea şi politica ce guvernează conduita agenţiilor de informaţii”, stipulează că agenţia “nu trebuie să susţină, să contracteze pentru sau să desfăşoare cercetări pe subiecţi umani” în afara instrucţiunilor privind practicile medicale responsabile stabilite pentru întreaga administraţie SUA de Departamentul Sănătăţii.

Experţii care au evaluat documentul pentru The Guardian au declarat că regulile privind experimentele pe oameni sunt critice pentru a înţelege viziunile de bază ale CIA privind limitele cercetării sale medicale – limite pe care ei spun că agenţia şi personalul său medical le-au încălcat în timpul interogatoriilor, detenţiilor şi programului de extrădări după 11 septembrie 2001.

Prezenţa personalului medical în timpul interogatoriilor brutale ale unor bărbaţi precum Abu Zubaydah este dificil de conciliat cu solicitările interne ale CIA privind “consimţământul informat” sau experimente pe subiecţi umani şi practici medicale responsabile.

Când Zubaydah, primul deţinut cunoscut supus tehnicii de simulare a înecului în timpul detenţiei CIA, “nu mai răspundea la stimuli”, el a fost resuscitat de personalul medical al CIA – cunoscut sub numele de Biroul pentru Servicii Medicale (OMS).

Citește și: CIA și Obama au ignorat scenariul „Califatului“?

Medicii OMS au fost puternic implicaţi în torturarea deţinuţilor aflaţi în custodia CIA. Ei au sfătuit anchetatorii privind administrarea fizică şi psihologică a ceea ce agenţia a numit “tehnici dure de interogare”. În urma observaţiilor, medicii au oferit perspective privind calibrarea rezistenţei opuse de unii deţinuţi. Personalul OMS de la închisorile secrete ale CIA au scris e-mailuri având ca subiect, de exemplu, “Re: temperaturi ambientale acceptabil de scăzute”.

CIA, care nu recunoaşte oficial că a torturat persoane, insistă că prezenţa personalului medical a garantat că tehnicile sale s-au desfăşurat în conformitate cu normele medicale.

Dar alţi medici şi experţi în drepturile omului care au criticat multă vreme rolul personalului medical în torturarea deţinuţilor au declarat că notele medicilor CIA privind interogatoriile au adus OMS pe tărâmul experimentelor pe oameni, în special pentru că au ajutat la ştergerea liniei între acordarea ajutorului medical deţinuţilor şi menţinerea lor în stare acceptabilă pentru a putea fi supuşi unor noi interogatorii abuzive.

Ca răspuns la întrebările The Guardian privind nou-dezvăluitul document şi implicaţiile sale pentru programul de tortură al CIA după 11 septembrie, purtătorul de cuvânt al CIA, Ryan Trapani, a furnizat următoarea declaraţie: “CIA are norme interne care interpretează Ordinul Executiv 1233 aflat în vigoare continuu din 1987 şi până în prezent. În timp ce unele prevederi ale acestor recomandări au fost amendate începând cu 11 septembrie, niciunul dintre aceste amendamente nu a schimbat prevederile privind experimentele pe oameni şi nici nu a fost făcut ca răspuns la programul de detenţie şi interogare”.

 

Cele mai citite

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...
Ultima oră
Pe aceeași temă