20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCinci diplomați ai Emiratelor Arabe au fost uciși în Afganistan, în explozia...

Cinci diplomați ai Emiratelor Arabe au fost uciși în Afganistan, în explozia de la reședința guvernatorului din Kandahar

Cinci diplomați din Emiratele Arabe Unite se află printre cele 11 persoane ucise în atacul comis marți la reședința guvernatorului din provincia afgană Kandahar, a confirmat miercuri guvernul de la Abu Dhabi, potrivit DPA citată de Agerpres.

”Jelim astăzi cu mândrie martirii activității umanitare a EAU în Republica Afganistan”, a scris pe Twitter vicepreședintele și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum.

Ambasadorul EAU la Kabul, Juma Mohammad Abdullah Al Kaabi, guvernatorul provinciei Kandahar și alte șase persoane au fost rănite în deflagrație.

Drapelul EAU va fi coborât în bernă pentru trei zile în memoria victimelor acestui atentat.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a negat implicarea mișcării islamiste în incident, afirmând că ”este vorba despre o dispută internă a inamicului și nu despre ceva legat de mujahedini”.

Explozia s-a produs marți în timpul întâlnirii dintre membri unei delegații a EAU și guvernatorul provinciei afgane Kandahar.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă