11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCine sunt autorii atacului din biserica catolică din Franţa

Cine sunt autorii atacului din biserica catolică din Franţa

Cel de-al doilea autor al atacului comis într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, în Normandia (nord-vestul Franţei), în urma căruia un preot a fost ucis, a fost “identificat oficial” ca Abdel Malik Nabil Petitjean, 19 ani, a anunţat joi parchetul, relatează AFP, preluată de Agerpres

Citeşte şi FOTO+VIDEO. Atac ISIS la o biserică din Franţa. Preotul creştin a fost decapitat. Papa condamnă atacul. Arhiepiscopul Siriei acuză forțele satanice

Potrivit unei surse apropiate parchetului, el se afla în atenţia serviciilor de informaţii franceze pentru radicalizare din data de 29 iunie. 
Primul autor al atacului a fost identificat ca fiind Adel Kermiche, un francez de 19 ani, consemnat la domiciliu şi condamnat să poarte o brăţară electronică după ce a fost eliberat din închisoare în luna martie. 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă