12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCoaliţia internaţională condusă de SUA, despre acuzaţiile Siriei: Nu am efectuat niciun...

Coaliţia internaţională condusă de SUA, despre acuzaţiile Siriei: Nu am efectuat niciun raid în provincia Deir Ezzor

Coaliţia internaţională coordonată de SUA a negat acuzaţia Guvernului Siriei, potrivit căreia trei militari sirieni au fost ucişi într-un raid, informează BBC News, citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului sirian de Externe, bombardamentele au avut loc în provincia Deir al-Zour, aflată în mare parte sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic. El a subliniat că “este vorba de o agresiune gravă”.

Pe de altă parte, coaliţia internaţională coordonată de SUA, care efectuează raiduri aeriene antiteroriste în Irak şi Siria, a respins acuzaţiile. Astfel, purtătorul de cuvânt al coaliţiei, colonelul Steve Warren, a explicat că nu au fost efectuate raiduri în provincia Deir Ezzor.

“Noi am efectuat bombardamente la 55 de kilometri distanţă de zona la care se referă armata siriană”, a subliniat el.

 

 

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă