11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialColetul cu dispozitivul exploziv descoperit la sediul Ministerului german de Finanţe a...

Coletul cu dispozitivul exploziv descoperit la sediul Ministerului german de Finanţe a fost expediat din Grecia

Coletul descoperit de autoritățile germane în sediul Ministerului Finanțelor din Berlin a fost expediat din Grecia, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters, citând o sursă din cadrul Poliţiei elene, potrivit Mediafax. Potrivit unor surse citate de publicaţiile Bild şi Berliner Morgenpost, pachetul îi era destinat ministrului german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble.

"Poliţia germană ne-a informat despre colet, trimis prin serviciul poştal elen ELTA, avea ştampile greceşti pe el", a declarat un oficial din cadrul Poliţiei elene pentru Reuters, sub condiţia anonimatului.

Ministrul elen adjunct pentru Protecţia Cetăţenilor, Nikos Toskas, s-a aflat în contact cu omologiul său german, a mai spus oficialul citat. Poliţia a anunţat că numele expeditorului trecut pe colet este cel al unui politician conservator de rang înalt, Adonis Georgiadis, vicepreşedinte al partidului Noua Democraţie.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă