10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialColumbia declară stare de urgență în urma tragediei de la Mocoa, soldată...

Columbia declară stare de urgență în urma tragediei de la Mocoa, soldată cu 262 de morți

Moartea a peste 260 de persoane a fost confirmată până luni, la două zile după inundațiile și alunecările de teren din orașul Mocoa, aflat în sud-vestul Columbiei, relatează marți DPA citată de Agerpres.

Până în prezent au murit 262 de oameni, a anunțat agenția columbiană de gestionare a dezastrelor. Duminică seară președintele columbian Juan Manuel Santos a spus că 60 de copii se află printre cei care și-au pierdut viața. Peste 200 de persoane sunt în continuare date dispărute.

Președintele Santos a declarat luni stare de urgență pentru a putea debloca fondurile necesare pentru salvare și reconstrucție.

Apa și noroiul au acoperit străzile în 17 dintre cele 40 de cartiere din Mocoa sâmbătă dimineață, luând pur și simplu casele pe sus, după ce ploile torențiale au dus la revărsarea râurilor Mocoa, Mulato și Sancoyaco. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă