10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialComisia Europeană propune un sistem unic de securitate în toate aeroporturile din...

Comisia Europeană propune un sistem unic de securitate în toate aeroporturile din UE

Comisia Europeană a propus, miercuri, instituirea unei proceduri unice de certificare la nivelul UE pentru echipamentele de control de securitate pe aeroporturi.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei, echipamentele de securitate aprobate într-un stat membru UE vor putea fi comercializate în celelalte state membre. Crearea unui sistem UE de recunoaștere reciprocă a echipamentelor de securitate va contribui la eliminarea fragmentării pieței, consolidarea competitivității sectorului UE al securității, creșterea ocupării forței de muncă și, în cele din urmă, la îmbunătățirea securității aviației în întreaga Europă.

"Prin simplificarea și armonizarea normelor privind certificarea echipamentelor de control în aeroporturi, propunerea de astăzi va garanta ca standardele noastre ridicate în materie de controale de securitate sunt aplicate în aeroporturile din întreaga UE. De asemenea, propunerea va contribui la stimularea competitivității sectorului european al securității și la îmbunătățirea capacității acestuia de a oferi soluții care sa consolideze securitatea cetățenilor", a declarat comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos.

Echipamentele de securitate utilizate în sectorul aviației pentru controlul persoanelor, al bagajelor de mână și al mărfurilor reprezintă o piață importantă, cu o cifra de afaceri de 14 miliarde de euro, din care 4,2 miliarde doar în Europa.

Cu toate acestea, piața internă europeană a echipamentelor de control este în prezent fragmentată din cauza procedurilor naționale de certificare, care au un efect negativ asupra eficienței pieței și a liberei circulații a mărfurilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă