13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialComisia parlamentară pentru Brexit solicită Executivului condus de Theresa May să asigure...

Comisia parlamentară pentru Brexit solicită Executivului condus de Theresa May să asigure drepturile lucrătorilor din UE

Comisia pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a cerut duminică Guvernului britanic să adopte unilateral decizia de a asigura drepturile celor 3,2 milioane de cetățeni ai țărilor membre ale Uniunii Europene care trăiesc în Regatul Unit, transmite Xinhua, potrivit Agerpres.

Membrii comisiei, care reprezintă toate partidele parlamentare, sunt de părere că atât cetățenii europeni din Regatul Unit, cât și cetățenii britanici din alte state europene trebuie să beneficieze în continuare de asigurări de sănătate și de pensii, după Brexit.

“Cetățenii UE care au venit să locuiască și să muncească aici au contribuit enorm la viața economică și culturală a Regatului Unit. Ei au muncit din greu, și-au plătit impozitele, s-au integrat, au crescut familii și au prins rădăcini. Ei nu a avut drept de vot la referendum (n. red. — referendumul din 2016 pentru retragerea Regatului Unit din UE), dar rezultatul i-a lăsat să își ducă viața sub un nor de incertitudine. Este de înțeles că sunt preocupați de dreptul lor de a rămâne și de drepturile lor viitoare de acces la educație și îngrijiri medicale. La fel, britanicii care muncesc și trăiesc pe continent sunt îngrijorați de dreptul lor la muncă și acces la îngrijiri medicale după Brexit. Cetățenii europeni din Regatul Unit și cetățenii britanici din UE știu despre negocierile care vor urma, dar nu doresc să fie utilizați ca monedă de negociere. Deși guvernul a afirmat că dorește rămânerea cetățenilor UE, nu a oferit suficiente asigurări că drepturile și statutul de care au beneficiat vor fi garantate. Ar trebui să facă asta acum”, a declarat laburistul Hilary Benn, președintele comisiei.

Comitetul a făcut apel la guvern să explice cum va stabili un nou sistem de imigrare, care să fie implementat în termen de doi ani de la declanșarea procedurii din Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene, conform căruia va avea loc retragerea Regatului Unit.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă