16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialConflict între cele două mari entităţi suverane din familia catolică. Papa Francisc,...

Conflict între cele două mari entităţi suverane din familia catolică. Papa Francisc, în conflict cu Ordinul de Malta pentru încălcarea doctrinei

Tensiuni excepţionale persistă şi se accentuează între Vatican şi Ordinul de Malta, cele două venerabile instituţii catolice fiind într-un război de peste două luni.

Vatican şi Ordinul de Malta sunt două entităţi suverane şi este neobişnuit să vezi că una se amestecă în afacerile interne ale alteia. Duelul dintre ele ieşit la lumina zilei se grefează pe o controversă în Biserica Catolică asupra divorţaţilor recăsătoriţi, dispută veche care a generat luni de dezbateri, în 2014-2015, la cele două sinoduri ale Bisericii Catolice asupra familiei, dar care s-a acutizat la finele anului 2016.

Aceste ultime conflicte de excepţie nu sunt decât cea mai recentă manifestare a fricţiunilor dintre Papa Francisc şi elementele cele mai  conservatoare ale Bisericii Catolice, mai ales a celor care acordă o importanţă majoră eticii sexuale şi a ortodoxiei doctrinare.

Un grup de cardinali conservatori îi reproşează Papei că a ieşit din cadrul strict al doctrinei în apelurile apostolice asupra familiei, deschizând accesul la jurăminte pentru divorţaţii recăsătoriţi.

Declanşarea afacerii da-tează din 6 decembrie 2016, zi în care, potrivit cotidianului catolic ”La Croix”, marele maestru al Ordinului suveran de Malta, fra’ Matthew Festinf i-a cerut demisia marelui său cancelar (unul din principalii responsabili au guvernului Ordinului), germanul Albrecht von Boeselager. În faţa refuzului acestuia de a se supune, marele maestru l-a demis din funcţie. Motivul acestei decizii l-a explicat publicaţia catolică britanică ”The Tablet”. 

Albrecht von Boeselager ar fi distribuit prezervative bolnavilor de SIDA pentru a preveni contaminarea, în timpul în care era responsabil cu problemele umanitare ale organizaţiei. Dar -Boeselager a explicat că a fost demis pentru că este prea „liberal”.  

Comisie „inacceptabilă“

La 22 decembrie, Papa Francisc a cerut unei comisii constituite din cinci prelaţi să ancheteze această demitere. A doua zi, într-un comunicat, Ordinul religios a considerat „inacceptabilă“ decizia Pontifului argentinian, demiterea marelui cancelar fiind „un act al  guvernului intern al Ordinului suveran de Malta şi în consecinţă relevant doar competenţei sale“. Ordinul este practic un subiect de drept internaţional (fără teritoriu), recunoscut de peste 100 de state şi reglementat de o Chartă constituţională.

La 10 ianuarie, Ordinul publica alt comunicat „ca răspuns la activităţile duse de un grup numit de secretarul de stat (nr. 2) al Vaticanului, subliniind „neînsemnătatea legală a acestui grup” şi îşi anunţa intenţia de „a nu coopera cu el”. 

Marţi, 17 ianuarie, un comunicat al Sfântului Scaun a „confirmat încrederea“ în cei cinci membri ai grupului numit de Papa Francisc „cu scopul infirmării asupra crizei direcţiei centrale actuale a Ordinului“. Între altele, textul respinge „orice tentativă de discreditare asupra membrilor grupului”. Această formulă pare să răspundă unei scrisori a fra’ Matthew Festing adresată membrilor Ordinului, divulgată de „The Tablet“, în care el acuză trei din membrii comisiei că sunt legaţi de „un fond la Geneva“, ceea ce îi descalifică pentru o misiune imparţială.  

Cele mai citite

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă