10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate al ONU a solicitat oprirea colonizării în Cisiordnia, Ambasadorul...

Consiliul de Securitate al ONU a solicitat oprirea colonizării în Cisiordnia, Ambasadorul SUA s-a abţinut în timpul votului

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a votat în favoarea unei rezoluții prin care se cere oprirea activităților de colonizare derulate de Israel în Cisiordania, transmite Agerpres. Este important de punctat că nicio țară nu a votat împotriva rezoluției, fiind notabil faptul că ambasadorul SUA la ONU s-a abținut, mai notează sursa citată.

Măsura sfidează solicitările președintelui ales al SUA, Donald Trump, și pe cele ale unor membri ai Congresului, și a provocat reacții atât de partea israeliană, cât și de cea palestiniană, relatează Reuters.

În textul rezoluţiei se arată că Israelul, prin demersul său, încalcă legislația internațională, fiind un obstacol în calea implementării soluției a două state. Comunitatea internațională critică de multă vreme politica Israelului cu privire la coloniile din Cisiordania. În 2011, Washingtonul și—exercitat dreptul de veto asupra unei rezoluții similare, pe motiv că ar afecta procesul de pace în Orientul Mijlociu.

Rezoluția a fost propusă de Noua Zeelandă, Malaezia, Venezuela și Senegal la o zi după de Egiptul retrăsese documentul în urma presiunilor exercitate de Israel și de președintele ales al SUA, notează Reuters. Este prima rezoluție privind Israelul și palestinienii pe care consiliul o adoptă de opt ani încoace.

Autoritățile israeliene și Donald Trump ceruseră administrației Obama să își exercite dreptul la veto în acest dosar. După votul din consiliu, Trump a scris pe Twitter că “în ce privește ONU, lucrurile se vor schimba după 20 ianuarie”, cu referire la data în care va repune jurământul în calitate de președinte al SUA.

Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că “rezoluția reflectă felul în care decurg acțiunile de pe teren și este în concordanță cu politica SUA pe durata administrațiilor republicane și democrate, iar acest for a fost de multe ori părtinitor în defavoarea Israelului”. Powers a adăugat că există în continuare teme importante pe care rezoluția nu le clarifică, că SUA nu sunt de acord cu tot conținutul documentului și, de aceea, nu a votat în favoarea rezoluției.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă