12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate ONU decide, miercuri, întărirea sancțiunilor contra Phenianului

Consiliul de Securitate ONU decide, miercuri, întărirea sancțiunilor contra Phenianului

Organizația Națiunilor Unite (ONU) se pregătește să întărească sancțiunile contra Coreii de Nord ca urmare a ultimelor teste nucleare și balistice ale acesteia, limitând strict exporturile de cărbune ale Phenianului către China, potrivit unor responsabili americani și diplomați, citați luni de AFP, preluată de Agerpres.

O rezoluție, inițiată de SUA și negociată timp de trei luni cu Beijingul, ar urma să fie supusă la vot miercuri dimineața în Consiliul de Securitate, au indicat diplomați ai Consiliului, care prevăd adoptarea documentului.

Acesta vizează să "impună o limită strictă și constrângătoare exporturilor de cărbune ale Coreii de Nord, care reprezintă principala sa sursă de venituri externe", a explicat, sub acoperirea anonimatului, un responsabil american care urmărește acest dosar.

Este vorba de a priva Phenianul de cel puțin 700 de milioane de dolari venituri obținute din exportul de cărbune, o reducere de 62% în raport cu 2015.

"Aceasta va reduce în mod spectaculos accesul regimului (nord-coreean) la valuta forte utilizată pentru a-și finanța programul nuclear și pe cel balistic", a estimat același responsabil. "Noi nu pretindem că această rezoluție va determina Coreea de Nord să abandoneze programul său de înarmare nucleară (…) dar ea (îl) va face mult mai dificil", a adăugat acesta.

China, singurul aliat al Phenianului, este aproape unica piață pentru cărbunele nord-coreean.

Textul rezoluției, obținut de AFP, are zece pagini și cinci anexe.

În documentul propus, Consiliul "condamnă de maniera cea mai fermă posibil testul nuclear" din 9 septembrie, al cincilea și cel mai puternic efectuat vreodată de Phenian.

Textul, foarte tehnic, adaugă nume la o listă neagră de persoane sau entități (administrații sau întreprinderi) acuzate de contribuție la programele militare nord-coreene și care vor suporta o înghețare a bunurilor lor și o interdicție de călătorie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă