12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Paranoia în școlile americane: un copil a fost arestat din cauza...

VIDEO. Paranoia în școlile americane: un copil a fost arestat din cauza unui ceas

Un copil în vârstă de 14 ani din Texas a fost arestat, după ce a dus la școală un ceas realizat manual de el acasă, pe care profesorii lui l-au confundat cu o bombă, potrivit BBC News

Ahmed Mohamed a povestit pentru presa americană că a făcut ceasul acasă și l-a adus la liceul unde studiază pentru a-l arăta profesorului de inginerie. Însă, o altă profesoară a văzut ceasul și, îngrijorată că e o bombă, a chemat poliția.

Copilul a fost scos din sala de clasă și intervievat de directorii școlii și de patru polițiști. Ahmed a fost ulterior încătușat și dus la o centru de detenție pentru minori unde i-au fost luate amprentele.

Purtătorul de cuvânt al poliției, James McLellan a spus că, în timpul interviului, Ahmed a susținut că el a construit un ceas.

Ahmed a spus că este pasionat de inginerie și a vrut să le arate profesorilor ce poate să facă. Ceasul este compus dintr-o placă de circuit cu fire care duc la un ecran digital. De atlfel, băiatul a mai spus că profesorul lui de inginerie l-a felicitat, dar l-a sfătuit să nu arate ceasul altui profesor.

Școala nu a vrut să comenteze incidentul, dar a emis un comunicat de presă în care a subliniat că ”întotdeauna cerem studenților sau angajaților să spună dacă văd obiecte suspecte”.

Tatăl băiatului, Mohamed Elhassan Mohamed, originar din Sudan, se teme că incidentul are legătură cu faptul că este musulman. Astfel, bărbatul  a spus că fiul său a fost tratat așa din cauza numelui său și din cauza atentatelor de la 11 septembrie.

Consiliul de relații Islamo-Americane a anunțat că va demara o anchetă. 

”Nu s-ar fi pus nicio întrebare dacă numele lui nu era Ahmed Mohamed. Este un copil entuziasmat și foarte inteligent care a vrut să arate profesorilor săi ce a făcut”, a spus Alia Salem, reprezentant al Consiliului. 

Sursa: Youtube/ The Dallas Morning News

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă