18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord a deschis focul în Marea Japoniei

Coreea de Nord a deschis focul în Marea Japoniei

Coreea de Nord a tras mai multe proiectile cu rază scurtă de acțiune joi în largul coastelor sale de est, la câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție ce înăsprește în mod semnificativ sancțiunile împotriva Phenianului, a anunțat Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de AFP și Reuters, informează Agerpres.

După ce inițial a calificat aceste proiectile drept “rachete”, ministerul a declarat ulterior că încă le analiza, pentru a stabili dacă au fost rachete cu bătaie scurtă sau focuri de artilerie.

Nordul a tras aceste proiectile “în Marea de Est (Marea Japoniei) la 10.00 (1.00 GMT)”, a declarat presei un purtător de cuvânt al ministerului Moon San-Gyun.

“Coreea de Sud monitorizează în continuare orice mișcare pe care ar putea să o facă Nordul”, a adăugat el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă