18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord bombardează Sudul cu baloane cu gunoi. Ce urmărește Phenianul

Coreea de Nord bombardează Sudul cu baloane cu gunoi. Ce urmărește Phenianul

Coreea de Nord bombardează Sudul, de câteva săptămâni, cu baloane explozive care conțin gunoaie: hârtie igienică folosită, mucuri de ţigări şi fluturaşi de propagandă, relatează directmatin.fr, citată de Agerpres

Umplute cu heliu, baloanele cu gunoaie au un mic detonator cu ceas ca să explodeze în plin zbor şi să deverseze conţinutul din aer. Fluturaşii de propagandă denunţă, cum era de aşteptat, politica Statelor Unite şi o ridiculizează pe preşedinta sud-coreeană, Park Geun-hye. 

Majoritatea baloanelor explodează la câţiva kilometri distanţă de linia de demarcaţie dintre cele două ţări, iar unele au ajuns în împrejurimile capitalei Seul. La câteva dintre ele, ceasul nu a funcţionat şi baloanele s-au prăbuşit pe câmp, populaţia şi autorităţile temându-se că ar putea conţine arme chimice sau biologice. Şi-au dat seama însă repede că erau doar gunoaie. 

Mii de baloane cu gunoi de acest fel au fost lansate din 12 ianuarie aproape zilnic. Ele se adaugă la cele câteva milioane de baloane de propagandă înregistrate de autorităţi doar în luna ianuarie. Acestea ar fi un răspuns la asaltul K-pop ordonat de Seul la scurt timp după ce Phenianul anunţase lansarea cu succes a unei bombe cu hidrogen, cum pretindeau autorităţile nord-coreene. 

Baloanele cu gunoi ilustrează perfect felul în care cele două ţări, oficial în război din 1953, desfăşoară politici de propagandă. Însă lansarea de baloane peste graniţă a fost o iniţiativă a sud-coreenilor. De mulţi ani ei expediază baloane cu dolari, cu stickuri USB şi cu CD-uri conţinând videoclipuri pro-democraţie.

Cele mai citite

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Cum funcționează RNG-ul la sloturi online? Cum sunt stabilite câștigurile?

Rezultatele de la sloturi online sunt stabilite pe baza unui generator de numere aleatorii (RNG). Un RNG reprezintă un algoritm care generează în mod...
Ultima oră
Pe aceeași temă