12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialCorespondență specială din Italia. Învingătorii au pierdut, învinsul câştigă timp

Corespondență specială din Italia. Învingătorii au pierdut, învinsul câştigă timp

„Deci, ce se modifică în Constituţie? Păi, se reduce numărul de parlamentari, se schimbă atribuţiile Senatului, se… Bine, bine, dar, dacă nu trece referendumul, Renzi pleacă acasă?“   

Aceasta a fost fraza cel mai des auzită în zilele ce au precedat eșecul referendumului constituţional de duminică din Italia, care a dus la anunţata demisie a guvernului. Dar referendumul nu a fost despre reforma constituţională, ci despre premierul Matteo Renzi, metamorfozat uşor, din cel care aducea un suflu nou în politică, în adversarul nr. 1 al tuturor. Neclar de ce, şeful guvernului a jucat totul sau nimic şi totul i s-a  întors împotrivă ca un bumerang, prin dimensiunile neaşteptate ale înfrângerii.

Deocamdată, guvernul Renzi este aşteptat să mai rămână puţin în funcţie, cât să fie aprobată legea bugetului, după care misiunea va fi preluată de un guvern de tranziţie spre alegeri.

Opoziția, dezorganizată

De altfel, Renzi a jucat la offside, astfel încât să poată pune ordine în propriul partid, înaintea următorului scrutin, anticipat sau nu. Momentul găseşte Opoziția divizată şi dezorganizată. Atât partidul lui Silvio Berlusconi, cât şi M5S, a lui Beppe Grillo, pierd teren. Misiunea cea mai grea îi revine, pe termen mediu, preşedintelui Sergio Mattarella, care se confruntă cu prima provocare majoră a mandatului.

Cea mai mare miză o reprezintă asigurarea unui mandat onorabil al Italiei în fruntea UE, anul viitor, înlăturarea confuziei create pe plan extern şi, cel mai dificil, ţinerea la distanţă a spectrului populismului. Soarta viitoarelor alegeri depinde de supravieţuirea sau nu a actualei legi electorale, marca Renzi, care poate asigura o victorie clară, după două tururi de scrutin, partidului cel mai bine plasat. Deocamdată, Matteo Renzi are 40%, în timp ce partidele de opoziție se situează, fiecare, la maxim 30%. De unde şi aprecierea multora că învingătorii nu au învins, ci invers, în ţara în care „linia cea mai scurtă între două puncte e un arabesc“. 

Cele mai citite

CSM București a învins Dunărea Brăila și câștigă Cupa României

CSM București a câștigat Cupa României la handbal feminin, învingând HC Dunărea Brăila cu scorul de 32-27 (17-13), în finala desfășurată duminică în Sala...

Marton Fucsovics a câștigat marele trofeu la Țiriac Open

Tenismanul maghiar Marton Fucsovics a câştigat turneul ATP 250 Ţiriac Open, disputat în această săptămână la baza sportivă Năstase/Marica din Capitală, după ce l-a...

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...
Ultima oră
Pe aceeași temă