„Deci, ce se modifică în Constituţie? Păi, se reduce numărul de parlamentari, se schimbă atribuţiile Senatului, se… Bine, bine, dar, dacă nu trece referendumul, Renzi pleacă acasă?“
Aceasta a fost fraza cel mai des auzită în zilele ce au precedat eșecul referendumului constituţional de duminică din Italia, care a dus la anunţata demisie a guvernului. Dar referendumul nu a fost despre reforma constituţională, ci despre premierul Matteo Renzi, metamorfozat uşor, din cel care aducea un suflu nou în politică, în adversarul nr. 1 al tuturor. Neclar de ce, şeful guvernului a jucat totul sau nimic şi totul i s-a întors împotrivă ca un bumerang, prin dimensiunile neaşteptate ale înfrângerii.
Deocamdată, guvernul Renzi este aşteptat să mai rămână puţin în funcţie, cât să fie aprobată legea bugetului, după care misiunea va fi preluată de un guvern de tranziţie spre alegeri.
Opoziția, dezorganizată
De altfel, Renzi a jucat la offside, astfel încât să poată pune ordine în propriul partid, înaintea următorului scrutin, anticipat sau nu. Momentul găseşte Opoziția divizată şi dezorganizată. Atât partidul lui Silvio Berlusconi, cât şi M5S, a lui Beppe Grillo, pierd teren. Misiunea cea mai grea îi revine, pe termen mediu, preşedintelui Sergio Mattarella, care se confruntă cu prima provocare majoră a mandatului.
Cea mai mare miză o reprezintă asigurarea unui mandat onorabil al Italiei în fruntea UE, anul viitor, înlăturarea confuziei create pe plan extern şi, cel mai dificil, ţinerea la distanţă a spectrului populismului. Soarta viitoarelor alegeri depinde de supravieţuirea sau nu a actualei legi electorale, marca Renzi, care poate asigura o victorie clară, după două tururi de scrutin, partidului cel mai bine plasat. Deocamdată, Matteo Renzi are 40%, în timp ce partidele de opoziție se situează, fiecare, la maxim 30%. De unde şi aprecierea multora că învingătorii nu au învins, ci invers, în ţara în care „linia cea mai scurtă între două puncte e un arabesc“.
