Când trupele organizaţiei teroriste Statul Islamic nu decapitează sau ard de vii ostatici occidentali ori civili, când nu vânează creştini în teritoriile acaparate în Siria şi Irak, când nu ameninţă Occidentul, ele sunt ocupate cu -distrugerea culturii, a memoriei umanităţii la Mossul, marele oraş irakian.
De această dată nu curge sânge, nu sunt înregistrate cu sadism suferinţe fizice oribile, ci este o furie de distrugere a rădăcinilor civilizaţiei umane, de a spulbera arta, de a aboli adevăruri – jihadiştii ard cărţi milenare, incendiază biserici vechi, pulverizează -statui asiriene în Muzeul din Mossul.
Teroriştii Statului Islamic ne-au obişnuit cu un decor apocaliptic în Orientul Mijlociu, cu imagini înfiorătoare, dar cele publicate de jihadişti pe internet care arată distrugerea, cu bucurie, a statuilor în Muzeul din Mossul, (Irak), moştenite de la civilizaţia din Ninive, depăşesc orice echivalent de acest fel.
Presa occidentală arată că este punerea în scenă a unei forme de pornografie politică ce agresează conştiinţele într-un mod la fel de şocant ca un masacru în masă. Pentru că memoria umană poate fi violată aşa cum corpul fizic poate fi mutilat. Spulberarea patrimoniului universal reprezintă şi spulberarea memoriei umanităţii pentru toate popoarele. Crimele de la Mossul au o rezonanţă foarte profundă, scrie L’Obs. În Biblie, în care Islamul respectă marile figuri profetice, Dumnezeu îi dă o poruncă lui Ionas: „Ridică-te, mergi la Ninive, marele oraş” şi apoi anunţă o pedeapsă teribilă: „În 40 de zile, Ninive va fi distrus” dacă locuitorii nu se vor -pocăi şi nu vor mărturisi „actele de -violenţă de care sunt vinovaţi”. Pentru orice musulman, amintirea Ninive rămâne sacră, Ionas fiind menţionat de peste zece ori în Coran. Moscheea care adăpostea mormântul profetului Ionas a fost dinamitată de fanaticii SI, care au incendiat Biblioteca din Mossul. Într-un fel de competiţie sălbatică, ei caută să depăşească talibanii care au aruncat în aer statuile uriaşilor budhişti de la Bamyan, pierdute -într-o vale inaccesibilă din Afganistan, în martie 2001.
Mesajul este clar – nu a existat Istorie înaintea Islamului, nu există Istorie în afara Islamului, Islamul este Istoria. Din acest motiv, distrugerile de la Mossul nu sunt numai o acţiune contra culturii, a patrimoniului, ci vizează eradicarea a tot ce leagă ceea cunoștințe, civilizaţii, oameni sau mai precis religii la originile lor sau referinţele lor comune. Este un act destinat să scoată din credinţa -musulmană orice dimensiune fraternă sau transcendentală, un fel de -„trăiască moartea” în limba arabă. În fiecare zi, creştinii din Irak şi -Siria, yazidis sau asirieni, martori ai vremurilor pre-islamice, purtători ai diversității Orientului, sunt victimele barbariei. Ei sunt reprezentarea unei forme de eternitate împotriva cărora jihadiştii duc un război care nu are alt obiectiv decât uciderea sau -distrugerea.
Teroare şi ură
Epurarea etnică şi distrugerea patrimoniului cultural au însoţit islamiştii radicali în Irak, Siria, Afganistan şi în Balcani. După războiul din Kosovo, una din imaginile impresionante a fost desfăşurarea de trupe internaţionale pentru protejarea bisericilor ortodoxe medievale sârbe. Pentru UNESCO, ele sunt considerate ca făcând parte din patrimoniul mondial, iar pentru amatorii de artă sau de istorie aceste biserici, asemenea Mânăstirii Decani datând din secolul al XIV-lea, reprezintă o mărturie unică a Evului Mediu european, a relaţiei între Est şi Vest, frescele fiind unele din expresiile moştenirii bizantice.
Este straniu ca ceva atât de frumos, atât de important pentru memoria colectivă a umanităţii să aibă nevoie de prezenţa soldaţilor KFOR şi a blindatelor pentru a nu fi distrus. Pentru kosovarii ultranaţionalişti, bisericile medievale sârbe nu făceau parte din istoria trecută, ci din prezentul lor, şi voiau ştergerea amintirii tuturor persoanelor care au trăit în Kosovo înaintea lor. Pe de altă parte, şi sârbii făceau la fel pe teritoriul lor sau în Bosnia, incendiind moschei şi biblioteci precum cea din Sarajevo. Epurarea etnică, genocidul şi distrugerea patrimoniului cultural au fost prezente în conflictele din Antichitate, dar şi în cele din secolele XX şi XXI.
„Istoria începe în Sumer”
Distrugerea statuilor asiriene şi -sumeriene la Muzeul din Mossul de -către Statul Islamic face parte -dintr-un plan vizând ştergerea memoriei pentru toţi cei care au trecut pe acolo unde s-a format cultura -irakiană. Persecutarea comunităţilor creştine, la fel de vechi ca Biblia, -face parte din acelaşi impuls criminal de a distruge statui de valoare inestimabilă.
Samuel Noah Kramer, asirolog şi autor al cărţii „Istoria începe în Sumer”, i-a declarat directorului general al UNESCO, Irina Bokova, joi, când au fost difuzate imaginile distrugerilor din Mossul că „acest atac este cu mult mai mult decât o tragedie culturală“. Daunele provocate de Statul Islamic patrimoniului în Irak sau în Siria, două din leagănele umanităţii, sunt incalculabile. O parte a memoriei colective a fost pierdută pentru totdeauna, în unele cazuri din fanatism pur, în altele prin contrabanda de antichităţi furate, în care intenţia nu a fost de distrugere, în spatele acestor furturi aflându-se mari întreprinderi, şi multe din aceste bijuterii care lipsesc circulă pe piaţa neagră.
Piese foarte importante sunt conservate în muzee ca Louvre din Paris şi British Museum din Londra şi se poate spune că pierderea este majoră dar nu totală. Ciocanele care distrug operele milenare în Muzeul din Mossul amintesc de distrugerea budhiştilor din Bamyan de către talibani. Pentru istorici, Afganistanul este simbolul ultim al culturilor, este Ay Khanum, cel mai estic oraş elen din lume, fondat de Alexandru cel Mare. Statuile uriaşe reprezentau o mărturie a propagării budhismului, Drumul Mătăsii, o mărturie a circulaţiei de secole a bunurilor, limbilor şi culturii.
Un califat gigantic
Publicată pe internet în 2004, lucrarea „Gestionarea barbariei” explică jihadiştilor în 284 de pagini cum să supună Occidentul şi cum să facă din lumea arabă un imens califat islamic. „Gestionarea barbariei” se vrea a fi un manual perfect al jihadistului şi cartea şi-a câştigat deja supranumele de „Mein Kampf al islamiştilor”. Scrisă în arabă şi publicată pe internet în 2004, este deja tradusă în mai multe limbi, iar autorul ei, Abu Bakr Naji este unul din teoreticienii cei mai citiţi printre şefii jihadişti, atât din cadrul Statului Islamic, cât şi în Al Qaeda. Abu Bakr Naji, descrie strategia haosului, necesară pentru a supune Occidentul Islamului.
Metodele sunt simple – vizarea turiştilor occidentali în ţările arabe (exemplu – atentatul din Charm el-Cheikh din 23 iulie 2004 soldat cu 88 morţi, asasinarea ziariştilor (principiu aplicat de organizaţia teroristă Statul Islamic), răpirea angajaţilor companiilor petroliere (luarea ostaticilor la In Amenas, Algeria, de către un grup islamist disident al Al Qaeda în Maghreb), comiterea de atentate în mod repetat pentru crearea unui sentiment de teamă.
Transformarea limbii arabe într-un imens califat este al doilea obiectiv al „Gestionării barbariei” şi Abu Bakr Naji arată că trebuie folosite violenţa şi mizeria îndurată de populaţiile locale pentru câştigarea încrederii lor, promiterea unei securităţi mai mari, o protecţie socială sau aplicarea Charia. Autorul „Gestionării barbariei” visează ca Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Turcia, Pakistan şi Maroc să se alăture califatului său. Acest document halucinant dă un sens informaţiilor de presă dar cunoaşterea strategiilor terorii nu este suficientă pentru a suporta decapitările, atacurile kamikaze sau distrugerea patrimoniului mondial.
