9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCriticile la adresa autorităţilor vor fi considerate un "păcat grav" în Tadjikistan

Criticile la adresa autorităţilor vor fi considerate un “păcat grav” în Tadjikistan

Muftiul Tadjikistanului a declarat sâmbătă că a emis un decret religios (fatwa), potrivit căruia orice critică la adresa autorităţilor acestei foste republici sovietice din Asia Centrală va fi de acum considerată un "păcat grav", transmite mediafax.

"Centrul islamic din Tadjikistan a emis un nou decret religios special, potrivit căruia orice critică la adresa autorităţilor va fi considerată un păcat grav", a declarat muftiul Saidmoukarram Abdoukodirzoda.

"Critica subminează încrederea în autorităţi", a explicat el.

Muftiul le-a cerut, de asemenea, musulmanilor "să evite contactele cu organizaţiile internaţionale străine şi presa care ameninţă stabilitatea ţării".

"Cei care instigă populaţia împotriva autorităţilor vor fi pedepsiţi de Allah", a declarat el.

Partidul moderat de opoziţie Renaşterea Islamică a criticat această fatwa, apreciind că a fost "dictată de autorităţi".

Tadjikistanul, ţară laică dar cu majoritate musulmană, condusă din 1992 de Emomali Rahmon, a cunoscut de la destrămarea URSS şi până în 1997 un război civil sângeros între putere şi combatanţii islamişti.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă