26.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialCriza francului elvețian: Ce măsuri adoptă Polonia

Criza francului elvețian: Ce măsuri adoptă Polonia

Premierul polonez, Ewa Kopacz, a anunțat că Guvernul pregătește convertirea în zloţi a creditelor ipotecare în franci elveţieni acordate persoanelor fizice, costurile acestei măsuri urmând să fie suportate de bănci.

Potrivit Agerpres, Ewa Kopacz a spus că Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Polonia va urmări răspunsul băncilor care ar trebui să implementeze cât mai rapid această modificare.

”Dacă voi fi nevoită să aleg între interesele băncilor şi cele ale celor care au luat credite, voi fi de partea populaţiei, iar băncile vor fi cele care vor suporta nota de plată şi nu bugetul de stat. Voi face toate eforturile pentru a mă asigura că aceste măsuri vor intra în vigoare cât mai curând posibil şi nu în 3-4 luni, pentru că viaţa oamenilor depinde de acestea”, a declarat Ewa Kopacz. 

Decizia din data de 15 ianuarie a Băncii Naţionale a Elveţiei a provocat deprecierea cu 22% a zlotului polonez în raport cu francul. În consecință, cele aproximativ 575.000 de familii din Polonia care au credite în franci au început să se confrunte cu mari dificultăți la achitarea ratelor și au inițiat proteste stradale în mai multe orașe.

Ministrul polonez de Finanţe, Mateusz Szczurek, guvernatorul Băncii centrale a Poloniei, Marek Belka, precum şi reprezentanţii Autorităţii de Reglementare a Pieţelor Financiare din Polonia s-au întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanţii băncilor comerciale pentru a discuta modalităţile posibile în care pot fi ajutate persoanele cu credite în franci.

Cele mai citite

Liderii coaliției PSD – PNL discută listele pentru alegeri. Ar fi reanalizată și candidatura lui Cîrstoiu

Liderii coaliției de guvernare, PSD - PNL, au o ședință la mijlocul zilei de luni, 15 aprilie, în care ar urma să finalizeze listele...

România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale producţiei industriale în februarie

Producţia industrială în UE şi zona euro a crescut în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, iar România se numără printre ţările...

Premierul României se întâlnește cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, la București, cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor, Paul Grod. Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria, în ziua...
Ultima oră
Pe aceeași temă