13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCriză în lumea musulmană. Țările ARABE rup relațiile diplomatice cu IRANUL

Criză în lumea musulmană. Țările ARABE rup relațiile diplomatice cu IRANUL

UPDATE: Secretarul de Stat american, John Kerry, a îndemnat Iranul şi Arabia Saudită să aibă atitudini de reţinere şi să diminueze tensiunile, afirmă surse americane citate de ziarul Le Figaro, potrivit Mediafax“John Kerry a îndemnat Iranul şi Arabia Saudită să dea dovadă de calm şi să adopte măsuri pentru diminuarea tensiunilor”, a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat american. John Kerry a discutat luni cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, şi cu omologul său saudit, Adel Al-Jubeir.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, i-a transmis luni ministrului de externe saudit că decizia Riadului de a întrerupe relațiile diplomatice cu Iranul este extrem de îngrijorătoare, a anunțat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, informează Reuters. “Secretarul general a reiterat faptul că atacul asupra ambasadei saudite la Teheran a fost un gest deplorabil, dar a adăugat că anunțul unei rupturi în relațiile diplomatice saudite cu Teheranul reprezintă o îngrijorare profundă”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Tensiunile dintre Teheran şi Riyad s-au amplificat în ultimele zile după ce Arabia Saudită a executat un cleric şiit, Nimr al-Nimr, acuzat de terorism. În replică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că riscă “răzbunarea divină”.

}ntre timp, Arabia Saudită a întrerupt relaţiile comerciale cu Iranul şi a suspendat traficul aerian între cele două state, interzicând cetăţenilor saudiţi să călătorească în Iran, a declarat, luni, ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, la o zi după întreruperea relaţiilor diplomatice. Pelerinii iranieni vor fi în continuare bineveniţi în Mecca şi Medina, a precizat Al-Jubeir într-un interviu acordat agenţiei de presă Reuters. El a explicat că decizia de suspendare a traficului aerian şi a relaţiilor comerciale cu Iranul vine pe fondul tensiunilor din ultimele trei zile, adăugând că Iranul trebuie să se comporte ca “o ţară normală” şi nu ca una “revoluţionară” şi să respecte normele internaţionale înainte ca relaţiile să fie reluate.

Țările musulmane aliate cu Arabia Saudită urmează exemplul acesteia și își “unifică acțiunile diplomatice” contra Iranului, transmite BBC.

Deciziile anunțate luni de Bahrain, Sudan și Emiratele Arabe Unite vin după ce, duminică, Arabia Saudită a rupt relațiile diplomatice cu Iranul.

Luni, Bahrainul a decis ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul și le-a dat diplomaților iranieni un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara. Bahrainul acuză Iranul (stat musulman nearab) de “amestec din ce în ce mai crescut în afacerile interne ale țărilor arabe și din Golful Persic”.

Sudanul, țară majoritar musulmană din Africa, a anunțat, luni, prin ministrul său de Externe, “ruperea imediată a relațiilor cu Republica Islamică Iran, drept răspuns la atacurile barbare asupra ambasadei Arabiei Saudite din Teheran și asupra consulatului din Mashhad”.

La rândul lor, Emiratele Arabe Unite au decis scăderea rangului diplomatic al reprezentanței sale la Teheran precum și reducerea numărului de angajați ai acesteia. Ca și Bahreinul, EAU acuză “interferența continuă” a Iranului în afacerile interne ale statelor arabe.

Lumea islamică, tradițional dezbinată, ajunge din nou la nivelul războiului rece, după executarea în Arabia Saudită a clericului șiit Nimr Baqer al-Nimr. Arabia Saudită este condusă de suniți, iar între șiiți și suniți există o rivalitate de secole. În schimb, Iranul este condus de șiiți.

Executarea șeicului al-Nimr, opozant al regimului din Arabia Saudită, a generat proteste violente în Iran, care au culminat cu atacarea sediilor reprezentanțelor diplomatice saudite din Teheran și Mashhad.

Contextul politico – militar din zonă complică și campania antiteroristă, mai ales anti – ISIS, aflată în derulare. Formal, toate țările musulmane susțin această campanie, deci sunt aliate. Totuși, ISIS este o grupare sunită, la fel ca regele din Bahrein și ca regimul din Arabia Saudită. Iar ISIS susține că luptă contra regimului lui Bashar al-Assad, din Siria, care este șiit – ca și Iranul.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă