15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialCriza politică din Kosovo ia amploare. Manifestaţii de protest la Pristina

Criza politică din Kosovo ia amploare. Manifestaţii de protest la Pristina

Sute de manifestanţi kosovari, care au petrecut deja o noapte ploioasă în faţa clădirii guvernului de la Pristina, intenţionează să rămână pe loc până la demisia acestuia şi abandonarea acordurilor vizând normalizarea relaţiilor cu Serbia, notează AFP, citată de Agerpres. “Nu plecăm de aici până când guvernul nu va demisiona”, a explicat Sherif Beqiri, un student la drept în vârstă de 21 de ani. 

Opoziţia şi-a anunţat marţi intenţia de a manifesta fără întrerupere până la căderea guvernului condus de premierul Isa Mustafa. Aceasta a instalat în faţa clădirii guvernului peste 60 de corturi şi aduce alimente şi băuturi manifestanţilor. 

Miercuri, unii dintre aceştia au jucat cărţi sau şah. Cu o seară înainte, a fost instalat un ecran uriaş care a permis protestatarilor să urmărească meciul de fotbal Arsenal-Barcelona din Liga Campionilor. “Acest regim a încercat să implementeze acordurile cu forţa şi nu a demisionat (…) Vom rămâne aici 24 de ore din 24, şapte zile din şapte”, a declarat unul dintre liderii opoziţiei, Ramush Haradinaj. 

Opoziţia kosovară a iniţiat o serie de proteste din octombrie anul trecut, inclusiv prin blocarea lucrărilor parlamentului, împotriva acordului de normalizare a relaţiilor cu Serbia, care a fost încheiat în 2013 şi care a fost cerut de Uniunea Europeană. Această consideră că acordul aduce atingere intereselor Kosovo, fostă provincie sârbă populată majoritar de albanezi care şi-a proclamat unilateral independenţa în 2008, nerecunoscută de Belgrad. 

Liderul mişcării de opoziţie Vetëvendosje (Autodeterminare),Visar Ymeri, a anunţat că opoziţia este hotărâtă să contracareze intenţia coaliţiei la putere de a-l alege în următoarele zile pe actualul şef al diplomaţiei kosovare, Hashin Thaçi, în funcţia de preşedinte al Kosovo. În Kosovo, preşedintele este ales de parlament după cel mult trei tururi de scrutin. În cazul unui eşec, parlamentul trebuie să se dizolve, iar în termen de 45 de zile sunt convocate alegeri anticipate. 

Deputaţii sunt nevoiţi să se achite de această obligaţie până la 7 martie, pentru că, potrivit Constituţiei, un nou preşedinte trebuie ales cu cel mult o lună înainte de încheierea mandatului de cinci ani al actualei preşedinte, Atifete Jahjaga, pe 7 aprilie. Votul se anunţă dificil, deoarece din octombrie opoziţia se opune cu succes desfăşurării lucrărilor parlamentului, mai ales lansând gaze lacrimogene în sala de şedinţe.

Cele mai citite

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă