16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCriză politică majoră în Croaţia

Criză politică majoră în Croaţia

Preşedinta croată Kolinda Grabar Kitarovic le-a cerut vineri liderilor politici ai ţării să dizolve rapid parlamentul şi să deschidă calea pentru alegeri anticipate ca o soluţie de ieşire din impas, relatează DPA, citată de Agerpres. 'Îi cer preşedintelui parlamentului Zeljko Suster să programeze o dezbatere privind dizolvarea cât mai curând posibil', a afirmat Grabar Kitarovic. 

Preşedinta croată Kolinda Grabar-Kitarovic a început vineri consultările cu partidele parlamentare privind formarea unui nou cabinet, după ce parlamentul i-a acordat joi un vot de neîncredere premierului tehnocrat Tihomir Oreskovic, menţionează agenţiile de presă Reuters şi Hina. 

Guvernul croat, condus de Oreskovic, a căzut joi în urma unei moţiuni de cenzură depuse de formaţiunea conservatoare Uniunea Democrată Croată (HDZ), membră a coaliţiei de guvernare. Dacă în termen de 30 de zile nu este format un nou guvern, atunci preşedinta Grabar-Kitarovic va trebui să convoace alegeri legislative anticipate. Dizolvarea parlamentului ar reduce această perioadă obligatorie de după căderea guvernului. 

Cele mai citite

Impactul Plafonării Prețurilor asupra Ratei Inflației: Analiza Politicilor PSD

Introducere la Contextul Economic Actual Banca Națională a României (BNR) a publicat recent un raport care arată că măsurile de plafonare a prețurilor inițiate de...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...
Ultima oră
Pe aceeași temă