15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCum explică McLaren-Honda accidentului Alonso

Cum explică McLaren-Honda accidentului Alonso

Echipa McLaren-Honda a precizat, luni, într-un comunicat, că accidentul suferit de spaniolul Fernando Alonso pe circuitul Catalunya a fost cauzat de vânt şi nu a fost urmarea unei defecţiuni a monopostului, informează mclaren.com, informează Mediafax.

"Accidentul a fost cauzat de rafalele de vânt imprevizibile din acea parte a circuitului la momentul respectiv şi care au afectat şi alţi piloţi (de exemplu pe Carlos Sainz Jr)", se arată în comunicatul McLaren-Honda.

Echipa de Formula 1 a subliniat că nu există indicii că monopostul lui Alonso ar fi avut vreo problemă mecanică, că nu s-a înregistrat o "pierdere de presiune aerodinamică" şi nu a existat o problemă electrică.

McLaren a menţionat că recuperarea lui Alonso decurge bine şi că pilotul discută cu familia sa, cu prietenii şi cu personalul medical. Alonso a fost supus unor investigaţii amănunţite în urma cărora s-a constatat că totul este în regulă. Fernando Alonso rămâne însă în spital sub observaţie pentru a-şi reveni în linişte.

Fernando Alonso a suferit un accident, duminică, în ultima zi a sesiunii de teste de la Barcelona, fiind transportat cu elicopterul în stare de conştienţă la spital.

Alonso a pierdut controlul monopostului McLaren-Honda în virajul al patrulea al circuitului Catalunya şi maşina sa a lovit zidul de protecţie de pe marginea pistei. Cotidianul Marca a notat că timp de zece minute pilotul ar fi acuzat ameţeli şi nu a ieşit din monopost. El a fost transportat la centrul medical al circuitului, apoi la spital, cu un elicopter, pentru investigaţii suplimentare.

Dublul campion mondial revine din acest an la echipa britanică după cinci sezone în care a concurat pentru Ferrari. McLaren reface din 2015 parteneriatul cu Honda, compania japoneză furnizând motoarele. Însă noul monopost MP4-30 a înregistrat numeroase probleme tehnice în şedinţele de antrenamente dinaintea sezonului 2015, care va începe la mijlocul lunii martie.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă