14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCum explică Rusia faptul că a violat spațiul aerian turc

Cum explică Rusia faptul că a violat spațiul aerian turc

Ministerul rus al Apărării a explicat că avionul militar rus a intrat sâmbără ”pentru câteva secunde” în spațiul aerian al Turciei din cauza ”vremii nefavorabile”, în condițiile în care mișcarea Rusiei a atras un avertisment dur din partea NATO, potrivit Agerpres

”Un avion militar rus Su-30 a intrat timp de câteva secunde în spațiul aerian turc, în cursul unei manevre, în timp ce se întorcea pe aerodromul său. Acest incident a fost cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile în această zonă. Nu trebuie văzut în asta vreun complot”, a indicat purtătorul de cuvânt al MAE rus, Igor Konașenkov. 

Citește și: Moscova, somată să evite un conflict cu NATO

Anterior, Ankara a anunțat că avioane de vânătoare turce F-16 au interceptat sâmbătă, la granița cu Siria, un avion de luptă al forțelor aeriene ruse pe care l-au forțat să se retragă.

NATO a condamnat luni incursiunile aviației ruse în spațiul aerian al Turciei, calificându-le drept un ‘comportament iresponsabil’, și a cerut Moscovei să înceteze imediat atacurile asupra opoziției și civililor în Siria.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă