9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCum se pregătește Croația pentru valul de refugiați din Europa

Cum se pregătește Croația pentru valul de refugiați din Europa

Croația a primit fonduri europene pentru construcția a două centre de primire a refugiaților, relatează Agerpres.

Fiecare dintre cele două centre va avea o capacitate de circa 100 de locuri, a anunțat, joi, ministrul croat de interne, Ranko Ostojic, el precizând totodată că valul de refugiați nu a ajuns încă în Croația, transmite agenția Hina.

”Lucrările de construcție au început după ce am primit fonduri de la Uniunea Europeană, dar aceste centre sunt numai o parte a sistemului” a indicat oficialul croat, subliniind că aceste tabere nu vor putea rezolva problema valului de refugiați. 

Cele două centre vor fi amplasate în apropierea localităților Trilj și Tovarnik și construcția lor va fi finalizată către sfârșitul anului. Întrebat cât timp vor putea imigranții să stea în aceste centre, ministrul croat a răspuns că atât cât va fi necesar sau până la finalizarea procedurilor. 

Pe de altă parte, el a declarat că nu a constatat o creștere a numărului imigranților care trec granița croată. ‘Toată lumea vorbește despre valul de refugiați care traversează Croația, dar deocamdată aici nu a sosit nimeni’, a precizat ministrul Ostojic, menționând de asemenea că numărul imigranților care au trecut granița croată venind dinspre Serbia în prima jumătate a acestui an este cu 77% mai mic comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă