12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCurtea Supremă a SUA refuză să aprobe publicarea unui raport privind utilizarea...

Curtea Supremă a SUA refuză să aprobe publicarea unui raport privind utilizarea torturii de către CIA

Curtea Supremă a SUA a respins un recurs depus de puternica organizație pentru apărarea drepturilor omului ACLU (The American Civil Liberties Union), care cerea publicarea completă a unui raport al Senatului pe tema utilizării torturii de către CIA, relatează France Presse citată de TVR.

"Acesta este un răspuns profund dezamăgitor pentru transparență", a declarat, luni, Hina Shamsi, o responsabilă a ACLU.

Refuzând să examineze acest dosar, Curtea Supremă lasă validă sentința unui tribunal federal din Washington care estimase că acest raport al Comisiei de informații al Senatului nu era supus reglementărilor în vigoare cu privire la libertatea informației.

Acest document, care conține peste 6.000 de pagini, este rezultatul unei vaste anchete parlamentare asupra foarte controversatului program de detenții secrete și interogatorii abuzive ale CIA după 11 septembrie 2001, sub guvernul președintelui George W. Bush.

El a fost clasificat drept "secret de apărare" și doar un rezumat de 500 de pagini a fost făcut public în decembrie 2014.

Acest rezumat parțial al anchetei dezvăluia practicile agenției de spionaj de a captura și interoga, în afara cadrului judiciar, a persoanelor suspectate de legături cu Al Qaida. Dezvăluirea acestor informații avusese efectul exploziei unei bombe în SUA și în lume, comentează AFP.

Raportul descrie în special cum deținuții erau ținuți zile în șir în întuneric, aruncați în ziduri, băgați în apă rece ca gheața, privați de somn timp de o săptămână, loviți și hărțuiți psihologic. Alți suspecți fuseseră atârnați de plafon de brațele încătușate la spate, suferiseră "hidratări rectale" forțate și simulări de înec în închisori secrete.

Concluziile raportului Senatului au fost contestate de CIA și de o parte dintre republicani, în timp ce aproape jumătate din populația americană consideră justificat să fie utilizată tortura pentru interogarea suspecților de terorism.

După ce a apărat în campanie recurgerea la tortură, practică pe care Barack Obama o interzisese când era la Casa Albă, Donald Trump nu a mai avut aceeași poziție fermă după preluarea mandatului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă