12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialDaily Mail a plătit 50.000 de euro pe o înregistrare de la...

Daily Mail a plătit 50.000 de euro pe o înregistrare de la ATENTATELE din Paris

Jurnalişti ai publicaţiei Daily Mail au cumpărat cu 50.000 de euro o înregistrare video din timpul atentatelor din Paris, informează emisiunea Le Petit Journal, citată de Mediafax.

Imaginile au fost captate de camerele restaurantului Casa Nostra. Materialul era criptat de poliţie, care îl consideră probă în anchetă.

Joi, 19 noiembrie, site-ul publicaţiei britanice Daily Mail a difuzat imagini captate de camerele de supraveghere în restaurantul Casa Nostra, în momentul atentatelor din 13 noiembrie, când această pizzerie a fost vizată de tirurile unui terorist, relatează Le Figaro în ediţia online.

Presa britanică nu îşi putea explica cum şi-a procurat această publicaţie materialul video în exclusivitate. Potrivit emisiunii franceze "Le Petit Journal" difuzată de postul Canal+, ea ar fi fost vândută de proprietarul restaurantului pentru suma negociată de de 50.000 de euro, discuţiile pornind de la suma de 12.000 de euro.

În ediţia de luni a emisiunii, este explicat cum jurnalişti Daily Mail au negociat cumpărarea înregistrării video la doar 24 de ore după atentat. Jurnalistul Djaffer Ait Aoudia este cel care a descoperit tranzacţia, întrucât se deplasase la faţa locului pentru a realiza un material despre patronul restaurantului Casa Nostra, a doua zi de la atentat, şi a filmat scena cu o cameră ascunsă."Am văzut cum veneau jurnalişti englezi care erau pe punctul de a cumpăra, de a negocia preţul imaginilor", a povestit acesta în emisiunea "Le Petit Journal".

Materialul video a fost criptat de anchetatori, deoarece reprezenta o probă, şi necesita decodare pentru a putea fi utilizat. Proprietarul restaurantului le-a explicat atunci jurnaliştilor englezi că va veni "un prieten", un "as în informatică", care va putea debloca înregistrarea. Pentru a se asigura că au exclusivitate, jurnaliştii Daily Mail au distrus hard disk-ul extern pe care a fost recuperat materialul video, întrucât nu exista posibilitatea semnării unui contract.

Întrebat cum a fost posibil ca jurnaliştii englezi şi patronul restaurantului să îi permită să asiste la această tranzacţie, Djaffer Ait Aoudia a spus că i-a întâlnit cu o zi înainte şi că erau obişnuiţi cu prezenţa lui acolo. "Eram un mobilier care era pus acolo, ei erau obişnuiţi cu mine", a rezumat el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă