18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDanemarca REFUZĂ sistemul cotelor obligatorii propuse de CE

Danemarca REFUZĂ sistemul cotelor obligatorii propuse de CE

Danemarca a anunțat vineri că refuză să ia parte la sistemul de repartizare centralizată a refugiaților între țările Uniunii Europene, propus de Comisia Europeană, relatează Agerpres

“Nu vom face parte din sistemul de repartizare a 160.000 refugiați”, a declarat agenției de presă daneze Ritzau ministrul integrării, Inger Stojberg, întrebat despre această propunere a Germaniei pe care Comisia Europeană vrea să o pună în aplicare extrem de rapid. 

Citește și: Topul țărilor care primesc refugiați, după planul anunțat de CE

La fel ca Marea Britanie și Irlanda, Danemarca dispune de opțiunea de neparticipare la politica de azil a Uniunii Europene. 

“Cred că trebuie văzut că există deja o repartizare informală a solicitanților de azil în Europa”, iar “noi ne situăm deja extrem de sus” în clasamentul țărilor de primire, a spus ministrul. 

Danemarca a primit aproape 15.000 de solicitanți de azil în 2014. Raportat la populația sa, ea a fost anul trecut a cincea țară din UE după numărul de solicitanți de azil găzduiți, în fața Germaniei, potrivit Eurostat. Copenhaga se așteaptă să primească alți circa 20.000 în acest an. 

Danemarca este condusă din iunie de un guvern liberal care s-a angajat să înăsprească legislația privind imigrația pentru a obține sprijinul Partidului Popular Danez, formațiune anti-imigrație situată pe poziția a doua la alegerile legislative. 

Reacția Danemarcei la valul de imigranți a fost haotică. Copenhaga a încercat să-i înregistreze pe refugiați în conformitate cu regulile UE și a închis temporar căi de transport dinspre Germania, însă ulterior le-a permis imigranților să călătorească liber, devenind tot mai evident că poliția nu îi va putea opri. 

Citește și: Iohannis refuză cota de refugiați. Ce urmează

Peste 3.000 de imigranți au intrat în Danemarca în această săptămână, dar majoritatea au spus că vor să ajungă în Suedia, care are o politică mai primitoare, acordând automat permise de ședere permanentă sirienilor și oferind ajutoare mai mari. 

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă