UPDATE 23:03 EXIT POLL 2 The Telegraph: 53% dintre scoţieni se declară uninonişti, în timp ce 43% sunt în favoarea independenţei.
UPDATE 21:20 EXIT POLL 1 Reuters: 51% dintre scoţieni se pronunţă împotriva independenţei faţă de Marea Britanie, în timp ce tabăra secesionistă are o cotă de 49 la sută, conform unui sondaj de tip exit-poll nedefinitiv, prezentat de Reuters înainte de închiderea secţiilor de votare.
video: youtube.com
Lumea, așa cum o cunoaștem astăzi, nu ar fi existat fără scoțieni. În culturile continental-europene cum este cea română, elevii învață la școală, atunci când vine vorba de Iluminism și Epoca Modernă, nume precum Diderot, Voltaire, Rousseau sau Montesquieu. De aceea, mulți ar putea fi surprinși să afle că, în termeni de importanță și consecințe asupra modernității, Iluminismul scoțian a avut o influență incomparabil superioară celei a enciclopediștilor francezi.
Fără David Hume și empirism, cercetarea științifică modernă nu ar fi fost posibilă. Fără Adam Smith și a sa Avuție a Națiunilor, economia mondială așa cum o știm și capitalismul global ar fi rămas de neînțeles. Până și vestitul „common sense“ britanic își are originea în școala filozofică a lui Thomas Reid, cel care a teoretizat pentru prima oară bunul simț. Revoluția industrială ar fi fost de negândit fără James Watt, iar fizica modernă fără James Maxwell. Universitatea de Edinburgh făcea cercetări avansate în anatomie și medicină când în restul Europei leacul oricărei boli era tăierea venelor bolnavului ca să lase sânge. Scoțienii au descoperit dioxidul de carbon, mișcarea browniană, radarul și, desigur, whisky-ul. Dacă aveți azi un telefon mobil este pentru că un scoțian, Alexander Graham Bell, a inventat telefonul.
Citește și Rezultatele referendumului pentru independență din Scoția vor fi făcute publice după ora 24.00
America este astăzi cea mai mare putere industrială pentru că un scoțian, Andrew Carnegie, a construit cel mai mare imperiu industrial al oțelului, iar Japonia este o mare putere pentru că un alt scoțian, Thomas Blake Glover, a jucat un rol covârșitor în scoaterea Japoniei din feudalism și modernizarea ei aproape cu forța. Exploratorii, navigatorii și aventurierii scoțieni au descoperit izvoarele Nilului și au contribuit la cartografierea Africii, au jucat un rol esențial în formarea Australiei ca națiune, dar mai ales au făcut posibile Statele Unite. Iluminismul scoțian a influențat în mod decisiv ideile Părinților Fondatori și dacă există o Constituție a SUA la care se raportează întreaga lume democratică, aceasta nu ar fi fost posibilă fără scoțieni. Contribuția Scoției la modernizarea instituțiilor politice, economice, la dezvoltarea științei și culturii și, nu în ultimul rând, la globalizare este enormă. Cum a fost posibil ca o națiune atât de mică să joace un rol atât de disproporționat de mare în istoria omenirii se explică printr-o combinație de factori, de la tendința scoțienilor de a pune la îndoială și a respinge autoritatea, la faptul că sistemul educațional scoțian bazat pe o cultura cărții era și a rămas în bună măsură peste cele din restul lumii (Scoția este una dintre țările cu cea mai înaltă rată de absolvenți de universitate din lume) și până la… Uniunea cu Anglia.
Citește și Scoția: Bătălia din trecut și perspectivele
Explozia culturală și științifică scoțiană s-a produs în întregime după unirea din 1707, iar scoțienii au câștigat enorm în bogăție și influență pe măsură ce Imperiul Britanic se extindea și s-a redus o dată cu declinul Imperiului. Este ironic că astăzi, o națiune care a avut un rol atât de covârșitor în procesul de globalizare se refugiază în tribalism, iar unul dintre argumentele pro-independență este că prin destrămarea Marii Britanii scoțienii ar pune capăt imperialismului englez.
Tentația utopiei
Cum s-a ajuns aici este o poveste lungă, dar o mare parte provine dintr-o cultură politică a autoculpabilizării care a dominat societatea britanică postbelică. În Marea Britanie nu se poate vorbi public, în școli sau în Parlament, despre trecutul imperial decât în termeni de condamnare fermă. Orice alt discurs este calificat drept extremist. Nu e de mirare astfel că tinerii scoțieni au ajuns să creadă că pot construi o societate mai prosperă, mai egală și mai dreaptă doar dacă Scoția își declară independența și se eliberează de trecutul „imperial“ britanic și nu au nici cea mai vagă idee despre rolul jucat de scoțieni în formarea și extinderea imperiului.
Factorul economic joacă, de altfel, un rol minor în mișcarea pro-independență, deși toate analizele arată că Scoția va intra într-o epocă de incertitudine economică serioasă care poate zgudui economia europeană și piețele financiare. Inima mișcării pro-independență nu este reprezentată de oameni de afaceri și politicieni, chiar dacă așa-numitul first-minister al Scoției, Alex Salmond, a devenit chipul opțiunii „Da“, ci actorii, artiștii și întreaga boemă scoțiană radicală de stânga, care s-au pus cu entuziasm în slujba independenței. Mulți dintre ei nu ascund că țelul lor este Republica Socialistă Scoția, un țel utopic ce pare de negândit în țara lui Adam Smith și a bunului simț. Condițiile referendumului de azi sunt destul de bizare: au dreptul să voteze numai rezidenții în Scoția, dar nu și expatriații cetățeni scoțieni.
Citește și Highlander şi James Bond
Altfel spus, poți să votezi soarta Scoției și a Marii Britanii dacă ești englez, român sau indian care trăiește la Edinburgh, dar nu și dacă ești cetățean scoțian care trăiește la Londra sau New York. În plus, limita de vârstă a fost coborâtă la 16 ani. Aceste reguli întăresc caracterul local, tribal, al unui referendum în care oameni care știu puțin despre trecutul Scoției și al Marii Britanii și încă și mai puțin despre lume au preeminență în fața celor cu o perspectivă globală mai amplă. Și aici stă principala schimbare pe care o aduce referendumul scoțian.
A stârnit emoție în ultimele zile în presa română o analiză publicată de fondatorul Stratfor, George Friedman, în care acesta avertizează asupra faptului că referendumul scoțian ar putea alimenta naționalismul și aspirația spre autodeterminare ale multor părți din Europa și din restul lumii, de la Catalonia la Tirolul de Sud, Karelia și până la, desigur, secuii din Transilvania, care s-ar putea simți cu toții legitimați în aspirațiile lor separatiste de către spargerea Marii Britanii. Friedman atrage atenția asupra puterii reînnoite a naționalismului, care amenință sistemul internațional westphalian al statelor-națiune, integritatea Uniunii Europene și stabilitatea mondială.
Există însă o mare diferență între naționalismul anilor ’90, bazat pe reafirmarea identității istorice, care a dus la războaiele din fosta Iugoslavie, și actualul naționalism scoțian. Scoțienii fac apel la trecutul glorios numai în măsura în care îl contrapun autorității „opresoare“ a Westminster-ului, dar esența entuziasmului lor este plasată în viitor, că singuri, fără povara istorică a Angliei și a Marii Britanii, pot construi o societate mai bună și mai dreaptă. Este, în esență, același curent de revoltă anti-sistem, anti-Bruxelles etc., care se manifestă peste tot în Europa și nu numai, care a dus la ascensiunea partidelor aflate odinioară la marginea spectrului, așa cum este și cazul Partidului Național Scoțian.
Citește și GALERIE: Ce pierde Marea Britanie dacă Scoţia obține independența
Aceasta este noutatea pe care o aduce pe scena politică globală referendumul scoțian și, deocamdată, sistemul politic tradițional nu a găsit un răspuns. Scoțienii ar putea respinge astăzi tentația utopiei și să rămână în cadrul Regatului Unit, dar faptul că aproape două milioane de scoțieni au determinat Londra să plătească un preț greu pentru rămânerea în cadrul Uniunii – cvasifederalizarea Marii Britanii – demonstrează că astfel de mișcări minoritare extreme sunt eficiente și că există dividende de încasat din revolta anti-sistem.
