18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDe ce Turcia nu mișcă un deget pentru Kobane

De ce Turcia nu mișcă un deget pentru Kobane

 

În timp ce jihadiştii Statului Islamic s-au aruncat asupra oraşului sirian Kobane, aflat la frontiera turcă, pentru a prelua controlul, planul preşedintelui Obama de a lupta contra acestui grup extremist islamist, fără să fie atras în războiul civil sirian, a fost pus la grea încercare.

Combatanţii kurzi sirieni fac eforturi pentru a opri înaintarea jihadiştilor şi au avertizat că dacă nu primesc ajutor urmează o baie de sânge la Kobane. Dincolo de frontiera unde au loc lupte crâncene contra SI, trupele turce privesc, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat doar că oraşul strategic este pe punctul de a cădea, fără a se implica în lupta contra grupului terorist.

Oraşul sirian strategic Kobane era pe punctul de a intra în mâinile jihadiştilor SI după mai multe zile de lupte crâncene în timpul cărora combatanţii kurzi au încercat să îi oprească, dar în noaptea de marţi spre miercuri, jihadiştii au fost siliţi să se retragă din mai multe poziţii după raidurile aeriene ale coaliţiei pentru susţinerea forţelor kurde. În timp ce trupele SI avansau pe străzile din Kobane, avioane arabe şi americane le-au bombardat poziţiile. 

Ofensiva SI a reuşit să ocupe aproape 70 de localităţi pe drumul spre Kobane, provocând moartea a 400 de persoane şi fuga a peste 300.000 de ocuitori, din care 180.000 s-au refugiat în Turcia. Căderea oraşului Kobane, aflat la câteva zeci de km de Turcia, ar însemna o victorie considerabilă pentru jihadişti, care şi-ar asigura astfel controlul asupra unui larg teritoriu la frontieră. Staffan de Mistrua, trimis special al ONU în Siria a făcut un apel comunităţii internaţionale pentru a „acţiona acum. Fără un ajutor internaţional suplimentar, va urma oroarea. Lumea a văzut cu proprii ochi imagini cu ceea ce s-a întâmplat când o localitate din Irak sau Siria a fost capturată de grupul terorist – masacre, tragedii umanitare, violuri şi ororile violenţei”. Chiar dacă nu a intervenit, armata turcă a primit undă verde din partea Parlamentului pentru a se angaja în Siria şi în Irak, în timp ce SUA şi alţi aliaţi din coaliţie au exclus desfăşurarea de trupe la sol.

Erdogan, evaziv

Preşedintele turc, Erdogan a declarat marţi că Turcia nu va se va implica mai profund în conflictul cu Statul Islamic dacă SUA nu acceptă să ofere o mai mare susţinere rebelilor care încearcă să îl înlăture pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad. Declaraţia a agravat tensiunile cu preşedintele Obama care ar dori ca Turcia să ia măsuri mai energice contra SI şi să lase lupta contra lui Assad în afară. De asemenea, Erdogan refuză să trimită trupele sale la frontieră în absenţa unei zone de excluziune aeriană, în schimb a prevenit că oraşul sirian Kobane ar putea cădea în mâna SI.

Chiar dacă a intensificat loviturile aeriene contra jihadiştilor, Administraţia Obama este iritată de ceea ce consideră scuzele Turciei pentru a nu face nimic din punct de vedere militar.

Prin zborurile dese şi loviturile aeriene, coaliţia condusă de SUA efectiv a impus o zonă de excludere aeriană asupra nordului Siriei, la cererea lui Erdogan dar, aşa cum arată New York Times, există temeri crescânde că Turcia tergiversează să intre în acţiune pentru a împiedica un masacru la frontierele sale.

„După reacţii zgomotoase legate de catastrofa umanitară din Siria, Turcia inventează motive pentru a nu acţiona pentru evitarea altei catastrofe”, declară un funcţionar american.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avut numeroase convorbiri telefoanice în ultimele 72 de ore cu premierul turc, Ahmet Davutoglu, şi cu ministrul de Externe, încercând să rezolve criza de la frontieră.

Pentru preşedintele Obama, o sciziune cu Turcia ar pune în pericol eforturile sale pentru organizarea coaliţiei ţărilor musulmane sunnite pentru a lupta contra Statului Islamic, cunoscut ca ISIS sau ISIL. Turcia nu este singura ţară care doreşte îndepărtarea liderului sirian înainte de a învinge SI, dar Casa Albă consideră că ameninţarea imediată este din partea jihadiştilor. Dacă Turcia rămâne în afară, ar putea provoca alte fisuri în coaliţie. Nu numai că este un aliat în NATO, dar este principala cale de tranzit pentru străinii care vor să se înroleze în rândul SI.

Responsabili americani au precizat că SI nu poate fi respins fără trupe la sol provenite din rândul opoziţiei siriene, dar până ce aceste trupe nu vor fi bine antrenate şi echipate să intre în teren, ceea ce va lua un anume timp, Turcia poate juca un rol esenţial. Adresându-se presei în Air Force One, purtătorul de cuvânt al lui Obama, Josh Earnest a declarat că este convins că generalul în retragere John Allen, recent numit trimis special al preşedintelui în Siria, va fi în măsură se rezolve unele din problemele logistice privind participarea Turciei în coaliţie. Dar a recunoscut punctele de vedere diferite cu Turcia în ce priveşte înlăturarea lui Assad. Dincolo de problemele diplomatice, SUA îşi reafirmă susţinerea faţă de kurzii asediaţi la Kobane.

Kurzii, în jocurile Turciei

Câteva mii de combatanţi kurzi apără oraşul Kobane din Siria, golit de locuitorii săi, refugiaţi de teama ororilor jihadiştilor SI. Duşmanul lor, Statul Islamic, este mai numeros, mai bine înarmat.La câteva sute de metri distanţă, în Turcia, zeci de ziarişti observă de departe un război care se derulează de luni de zile. Alături de ei, civili şi combatanţi kurzi, neputincioşi. Apoi sunt trupele turce, cantonate la frontieră. În timp ce coaliţia internaţională contra SI bombardează poziţiile jihadiştilor în speranţa salvării Kobane, Ankara împiedică pe de o parte trecerea frontierei a întăririlor kurde, cerând pe de altă parte o intervenţie terestră a coaliţiei. Lumea se întreabă de ce Turcia nu face nimic pentru salvarea Kobane?

Numeroşi kurzi din Turcia (15-20 milioane din 80 milioane de turci) cer la unison intervenţia guvernului în cel de al treilea oraş din Kurdistanul sirian. Din închisoare, liderul rebelilor PKK – Partidul muncitorilor kurzi – a ameninţat că va întrerupe procesul de pace în curs. În ce priveşte principalul partid kurd din Turcia şi al patrulea din Parlament, Partidul democratic al poporului, acesta a cerut tuturor kurzilor din Turcia să iasă în stradă pentru a denunţa intrarea jihadiştilor SI în oraşul Kobane. Iar ţara este agitată de manifestaţii şi violenţe. Dar Recep Tayyip Erdogan refuză să ajute kurzii din Siria. În cadrul unei întâlniri cu liderul PYD – o aripă a PKK turc, considerată organizaţie teroristă în Turcia – responsabili ai serviciilor secrete turce au condiţionat o eventuală susţinere de abandonarea ideii unei autonomii kurde în Siria (care în prezent există de facto) şi a integrării kurzilor în Armata siriană liberă, opozantă regimului Assad. Căderea lui Assad este obiectivul numărul 1 pentru Ankara, dar împiedicarea creării la frontiera sa a unei regiuni autonome kurde dominată de PKK ar putea fi obiectivul numărul 2. Observatorii arată că „dacă Kobane cade, va crea o puternică ranchiună în rândul kurzilor din Siria şi va da impresia că Turcia se opune atât PKK, cât şi SI pentru a rămâne ferită de un pericol kurd.  

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă