20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialDecizie luată de Franța, după atentatele de la Paris

Decizie luată de Franța, după atentatele de la Paris

Marșurile planificate pe 29 noiembrie și 12 decembrie în timpul discuțiilor internaționale privind schimbărilor climatice COP-21 de la Paris nu vor fi autorizate din motive de securitate, a anunțat miercuri guvernul francez, potrivit Agerpres. 

Toate demonstrațiile organizate în spații închise sau în locuri unde securitatea poate fi asigurată ușor vor putea avea loc, a adăugat guvernul într-un comunicat.

“Cu toate acestea, pentru a evita riscuri suplimentare, guvernul a decis să nu autorizeze marșuri pentru climă planificate în locuri publice la Paris și în alte orașe franceze pe 29 noiembrie și 12 decembrie”, precizează guvernul.

Activiștii de mediu sperau că marșurile vor atrage probabil 200.000 de oameni pentru a face presiuni asupra guvernelor în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Ei trebuie acum să își regândească planurile în urma atacurilor de la Paris comise vinerea trecută și care au ucis 129 de persoane, notează Reuters.

Cele mai citite

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Domeniul IT&C este cel mai atractiv pentru liceeni atunci când vine vorba despre viitorul lor loc de muncă (62%), urmat de zona de creare...

Analiză Storia – Cum a evoluat numărul tranzacțiilor imobiliare în aprilie și care sunt prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de 14% comparativ cu luna aprilie a anului trecut. Astfel,...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă