21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDeputata Zoe Konstantopolou devine cel mai tânăr preşedinte al Parlamentului grec

Deputata Zoe Konstantopolou devine cel mai tânăr preşedinte al Parlamentului grec

Parlamentarii greci au ales vineri o femeie în postul de preşedinte al Legislativului, deputata Zoe Konstantopolou, în vârstă de 38 de ani, devenind cea mai tânără persoană care deţine această funcţie, relatează Euronews, citat de Mediafax.

Deputata Zoe Konstantopolou, membră a partidului radical de stânga Syriza, a fost aleasă cu un număr record de 235 de voturi, din totalul de 300.

Avocata în vârstă de 38 de ani devine astfel cel mai tânăr preşedinte al Parlamentului grec şi a doua femeie care deţine această funcţie în aproape 200 de ani.

Alexis Tsipras, liderul partidului antiausteritate Syriza, învingătorul în alegerile legislative de la 25 ianuarie din Grecia, a devenit, la vârsta de 40 de ani, cel mai tânăr premier grec din ultimii 150 de ani.

Partidul grec Syriza a obţinut o victorie clară în alegeri în faţa partidului conservator aflat la putere, fiind ales pentru respingerea explicită a politicilor dificile de austeritate impuse de UE membrilor săi.

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă