8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDer Spiegel: Merkel candidează pentru un al patrulea mandat

Der Spiegel: Merkel candidează pentru un al patrulea mandat

Angela Merkel, care ocupă funcția de cancelar din 2005, a decis să candideze pentru un al patrulea mandat și a început deja pregătirile pentru campania din 2017, notează Der Spiegel, citând o sursă care a preferat anonimatul, transmite Reuters, conform Agerpres.

‘Merkel a decis, evident, să candideze din nou în 2017’, afirmă Der Spiegel, menționând că liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a avut recent o întâlnire cu secretarul general al formațiunii, Peter Tauber, directorul său de campanie, și cu Klaus Schueler, managerul politic al CDU, pentru a discuta despre strategia viitoarei campanii.

Angela Merkel, care a împlinit 61 de ani pe 17 iulie, a evitat deocamdată o declarație publică despre o eventuală nouă candidatură, chiar dacă, într-un discurs ținut anul trecut la Koln, a făcut o aluzie în acest sens.

Precedentul cancelar creștin-democrat, Helmut Kohl, a condus guvernul federal timp de 16 ani, înainte de a pierde, în 1998, al cincilea mandat în favoarea social-democratului Gerhard Schroeder. Niciunul dintre aceștia nu s-a bucurat însă de o asemenea popularitate printre alegători precum Angela Merkel, al optulea cancelar postbelic, care a condus cea mai mare economie europeană prin criza din 2008 și turbulențele din zona euro. Pe această popularitate mizează și CDU pentru câștigarea viitoarelor alegeri la nivel federal, după o serie de înfrângeri regionale, comentează Der Spiegel.

Potrivit Reuters, un purtător de cuvânt al CDU a refuzat să comenteze informația apărută sâmbătă în presă. Angela Merkel se află în prezent în vacanță, în Alpi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă