4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDespre pericolul industriei offshore. Se pregătește lansarea unor investigații fără precedent

Despre pericolul industriei offshore. Se pregătește lansarea unor investigații fără precedent

Anchetele continuă după dezvăluirile Panama Papers şi OECD a organizat o reuniune la Paris văzută ca „o primă ocazie de a acţiona“. Localurile Mossack Fonseca – percheziţionate.

Reuniunea Orga­nizației pentru Cooperare Econo­mică și Dezvolta­re (OECD) de la Paris este prezidată de şeful administraţiei fiscale australiene, Mark Konza. Înalţi funcţionari ai autorităţilor fiscale din întreaga lume au declarat că intenţionează să lucreze împreună pentru analizarea informaţiilor dezvăluite de docu­mentele care au provocat iniţial un şoc şi apoi îngrijorare la nivel mondial privind industria offshore.

În ultima săptămână au fost lansate anchete în mai multe ţări, dar reuniunea de la Paris este o tentativă de dezvoltare a unei strategii globale pentru sancţionarea contravenienţilor. Amploarea scurgerii de infor­maţii de la cabinetul panamez de avocatură Mossack Fonseca – 11.000 de documente care acoperă 210.000 întreprinderi în 21 de jurisdicţii offshore – a  dus la reuniunea de ieri.

OECD a convocat la Paris reţeaua JITSIC – Joint International Tax Shelter Information and Collaboration –, o primă ocazie de a acţiona faţă de acțiunile dezvăluite de documentele furnizate de Panama Papers.  Preşedintele acestei instituţii, Chris Jordan, a vorbit deja de crearea unei „stări de spirit la nivel mondial pentru lupta contra fraudei fiscale şi evaziunii fiscale agresive”. Înaintea acestei reuniuni a serviciilor fiscale din ţările membre OECD, Australia a pledat pentru punerea în comun pe plan mondial a informaţiilor asupra evaziunii fiscale pentru a răspunde scandalului Panama Papers.

Chris Jordan, a cărui ţară prezidează JITSIC, a precizat că ”trebuie să cădem de acord asupra colaborării şi în privința schimbului de informații”. JITSIC, care reuneşte responsabilii administraţiilor fiscale din 46 state, are ca misiune să reacţioneze la riscurile de fraudă fiscală la scară internaţională prin colaborare activă şi un schimb rapid de informaţii cu alte administraţii fiscale.

În ajun, la Strasbourg, Comisia Europeană a prezentat un nou plan cu propuneri vizând creşterea transparenţei fiscale a multinaţionalelor care exercită activităţi în Europa. Noua directivă a Comisiei conține prevederea de a face publice, „ţară cu ţară” în cadrul UE, datele contabile şi fiscale  ale multinaţionalelor, fie cifrele de afaceri, beneficiile, ca şi reţeta fiscală şi impozitele plătite în diferite state membre.

Pierre Moscovici, comisar european pentru fiscalitate, vede în Panama Papers ocazia de a termina cu reticenţele statelor de a lupta contra fraudei şi „optimizării” fiscale şi califică scandalul ca „insuportabil”. Toate aceste practici dezvăluite sunt ştiute de decenii şi dacă nu sunt ilegale, toate sunt imorale şi şocante.  „Dacă nu le combatem cu hotărâre, furnizăm o armă incredibilă populiştilor”, a precizat Moscovici, adăugând că „în faţa acestui pericol pentru democraţie, există o şansă politică şi trebuie folosită: cu aceste Panama Papers, cei care combat frauda şi evaziunea fiscală acum beneficiază de susţinerea opiniei publice.

Percheziţie în Panama

Poliţia panameză a făcut percheziţii în localurile cabinetului de avocaţi Mossack Fonseca, aflat în centrul scandalului de evaziune fiscală zis Pa­nama Papers. Un comunicat al Ministerului Public precizează că operaţiuni similare sunt în curs în „filialele grupului”, fiind căutate documente „susceptibile să stabilească eventuala utilizare a societăţii pentru activităţi ilegale”. Timp de câteva ore, imobilul principal al cabinetului de avocaţi a fost percheziţionat amănunţit de poliţie.

Sistemul financiar panamez face obiectul criticilor severe după publicarea documentelor provenite de la Mossack Fonseca în peste 100 media inter­naţio­nale, care dezvăluie cum această firmă a creat societăţi offshore pentru mii de clienţi din toată lumea. Autorităţile fiscale din Peru au perche­ziţionat luni filiala cabinetului din Lima pentru confiscarea documentelor, în timp ce în San Salvador poliţia a ridicat material informatic săptămâna trecută.   

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă