10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDezghețarea relațiilor dintre Ankara și Moscova nu afectează rolul Turciei în NATO

Dezghețarea relațiilor dintre Ankara și Moscova nu afectează rolul Turciei în NATO

Germania nu crede că o dezghețare a relațiilor dintre Ankara și Moscova va afecta rolul Turciei în interiorul NATO, a apreciat luni o purtătoare de cuvânt a diplomației germane, transmite Reuters, preluat de Mediafax. Reprezentanta MAE german a spus că este important atât pentru Turcia, cât și pentru Rusia să comunice, date fiind situația din regiune și rolul celor două țări în eventuala încheiere a conflictului din Siria.

''Nu credem că apropierea dintre Turcia și Rusia va avea consecințe pentru parteneriatul de securitate din cadrul NATO. Turcia este și rămâne un partener important din interiorul Alianței'', a afirmat Sawsan Chebli.

Ea a adăugat că Ministerul de Externe german nu are cunoștință despre eventuala folosire a unor tehnici de tortură contra celor acuzați de implicare în tentativa de lovitură de stat de pe 15 iulie, din Turcia.

Reprezentanta diplomației de la Berlin, dar și o purtătoare de cuvânt a guvernului german au reafirmat că reintroducerea pedepsei cu moarte în Turcia ar anula candidatura țării la aderarea la Uniunea Europeană.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se va deplasa marți la Sankt-Petersburg într-o vizită oficială pentru a sparge gheața în relațiile cu omologul său rus Vladimir Putin, o vizită care vine într-un moment cum nu se poate mai bun pentru liderul de la Ankara, foarte deranjat de lipsa de sprijin din partea "prietenilor" occidentali după puciul eșuat, comentează AFP.

Această vizită intervine în urma reconcilierii devenite posibile în urma "regretelor" exprimate de Erdogan — "scuze", potrivit Moscovei — pentru doborârea în luna noiembrie 2015 de către un avion de vânătoare turcesc a unui bombardier rusesc în apropiere de frontiera cu Siria.

 

Cele mai citite

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă