10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDirector Google, mort în avalanșa de pe Everest

Director Google, mort în avalanșa de pe Everest

Directorul executiv al companiei Google Dan Fredinburg a murit, la numai 33 de ani, în avalanșa produsă sâmbătă pe Everest de cutremurul de 7,9 grade înregistrat în Nepal, transmite EFE, citând un comunicat de presă al firmei.

Exprimând 'marea tristețe' pentru pierderea lui Dan Fredinburg, compania amintește că el era un mare iubitor al muntelui și că se afla într-o expediție pe cel mai înalt masiv muntos din lume împreună cu alți trei angajați de la Google, care au scăpat nevătămați potrivit Agerpres.

Moartea tânărului inginer a fost confirmată și de sora acestuia Megan Fredinburg. 'Cu părere de rău, îi anunț pe toți cei care l-au iubit pe Dan că a suferit o gravă leziune la cap în avalanșa din această dimineață de pe Everest și nu și-a mai putut reveni', a scris ea într-un mesaj pe Instagram.

Dan Fredinburg se prezenta, pe pagina lui de Google+, drept 'inventator, aventurier și inginer'. Cu numai o zi înainte de tragicul său sfârșit, el postase pe internet o fotografie făcută în cursul antrenamentelor pe care le făcea ăe Everest, amintește Washington Post.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă