25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul FBI neagă interferenţa Casei Albe în ancheta privind ingerința Rusiei în...

Directorul FBI neagă interferenţa Casei Albe în ancheta privind ingerința Rusiei în scrutinul din SUA

Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat, joi, că nu a "detectat niciun semn de interferenţă" din partea Casei Albe în investigaţia privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

Vorbind public pentru prima dată de când a fost confirmat ca şef al Biroului Federal de Investigaţii, Wray şi-a exprimat încrederea în Robert Mueller, procurorul special care investighează dacă echipa de campanie a preşedintelui Donald Trump a conspirat cu Rusia în timpul alegerilor.

"Pot spune cu foarte mare încredere că nu am detectat niciun semn de interferenţă cu ancheta. Am un respect enorm pentru Mueller, cel care conduce ancheta, dar FBI-ul asistă prin implicarea agenţilor şi prin acordarea altui tip de sprijin investigaţiei", a spus Wray.

Directorul FBI a reiterat încrederea într-un raport întocmit în luna ianuarie de către agenţiile americane de informaţii, potrivit căruia Rusia a interferat în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi a încercat să încline balanţa voturilor în favoarea lui Donald Trump. Acest raport a fost respins cu vehemenţă de către Casa Albă.

În primăvara acestui an, James Comey a fost destituit din funcţia de director al FBI, pentru că ar fi încălcat principii şi proceduri judiciare dezvăluind public detalii despre investigaţia care o viza pe Hillary Clinton. Demiterea sa a avut loc în contextul în care demarase o investigaţie privind contactele între apropiaţi ai lui Donald Trump şi oficiali ruşi.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Procurorul special Robert Mueller, coordonează investigaţiile.

La 11 iulie, Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA Donald Trump, a publicat email-uri prin care confirmă că a discutat, în campania electorală pentru prezidenţiale, cu un avocat rus care susţinea că deţine informaţii compromiţătoare despre candidatul democrat Hillary Clinton.

Cele mai citite

VIDEO. Tragedie în a doua zi de Paște. O casă a luat foc, după ce a fost lovită de un trăsnet

Pompierii militari au intervenit în a doua zi de Paște pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Baia...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă