27.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialDisciplinele INTERZISE femeilor din Iran. Ce consideră iranienii că NU "corespunde naturii...

Disciplinele INTERZISE femeilor din Iran. Ce consideră iranienii că NU “corespunde naturii feminine”

Noul an universitar în Iran, care a început la 23 septembrie, a adus o serie de surprize neplăcute femeilor iraniene. Astfel, cele circa 30 de universităţi din ţară au pus la index 80 de discipline ca materie de studiu pentru femei, pe motiv că nu ar “corespunde naturii feminine” între acestea numărându-se fizica nucleară, informatica, ingineria chimică şi literatura engleză, conform thefeministwire.com, citat de realitatea.net

Autorităţile au explicat, de asemenea, această interdicţie prin rata natalităţii în scădere, având în vedere că majoritatea studenţilor de la universităţile din Iran este constituită din tinere studioase care, în loc să se mărite şi să facă copii, stau în laboratoare şi studiază fizica nucleară, ori în biblioteci consacrându-se studiului literaturii engleze.

După cum sublinia cu ceva timp în urmă laureata premiului Nobel Shirin Ebadi, “deşi revoluţia din 1979 în Iran este numită adeseori revoluţie islamică, în realitate a fost o revoluţie a bărbaţilor împotriva femeilor.(…) Ne-au aruncat cu 1400 de ani în urmă bărboşii islamişti”, spunea ea.

Cu toate acestea, în domeniul educaţiei, remarcă unii observatori, femeile iraniene au cules din plin roadele revoluţiei din 1979, cel puţin până recent. Numărul tinerelor studente a crescut de la an la an, ca să ajungă în prezent la 60% din totalul studenţilor. Experţi occidentali întrevăd un subtext politic al deciziei, relevând că tinerele de la instituţiile de învăţământ superior din Iran au o poziţie socială foarte activă în ultimul timp. În protestele din 2009, cel mai activ segment al manifestanţilor a fost constituit din tinere studente.

 

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă