6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDistrugătorul american Mount Whitney urmează să intre în apele teritoriale românești. Care...

Distrugătorul american Mount Whitney urmează să intre în apele teritoriale românești. Care e scopul misiunii

Distrugătorul Mount Whitney, din cadrul Flotei a 6-a a Statelor Unite, a intrat în Marea Neagră pentru o serie de exerciții alături de statele membre NATO și partenere din regiune.

Comandamentul Flotei a 6-a a anunțat că nava a trecut prin Strâmtoarea Bosfor la data de 10 octombrie iar la 12 octombrie se află în portul Batumi din Georgia.

Prezența navei "va crește securitatea maritimă, stabilitatea și starea de operativitate și va îmbunătăți cooperarea cu aliații și partenerii noștri", menționează partea americană. În zilele următoare, distrugătorul Mount Whitney se va deplasa spre apele teritoriale românești.

Prezența prin rotație a navelor de luptă americane în Marea Neagră este una dintre căile prin care se asigură protejarea Flancului Estic al NATO, după izbucnirea crizei din Ucraina.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă