UPDATE 23,55: Bilanțul alunecărilor de teren care s-au produs marți seară într-o mină de cupru din Polonia după un cutremur a crescut la opt morți, a anunțat miercuri seară grupul care deține exploatarea, KGHM.
UPDATE 17,10: Bilanţul tragic al cutremurului care a afectat o mină din sud-vestul Poloniei a ajuns la patru morţi.
Alți patru mineri sunt daţi dispăruţi în continuare, relatează Reuters.
Doi mineri au murit și șase au fost dați dispăruți într-o mină de cupru din Rudna după un cutremur care a avut loc în regiunea Polkowice, în sud-vestul Poloniei, informează agenția poloneză PAP, citată de Reuters.
Cutremurul cu magnitudinea de 4, 4 grade pe scara Richter a zguduit regiunea în jurul orei 21.00, ora locală și a avut loc la doar 10 kilometri adâncime.
Conform autorităților poloneze, au fost evacuate nouă persoane, dintre care una a murit ulterior. Trei mineri sunt internați în spital cu răni la cap și la coloana vertebrală.
Salvatorii au mai scos din subteran un alt miner deja mort, iar șase nu au fost încă găsiți.
“Erau 16 oameni în zona periculoasă. Câțiva au reușit să iasă”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a companiei care exploatează mina de cupru.