9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi suspecți de spionaj, arestați la Roma

Doi suspecți de spionaj, arestați la Roma

Două persoane suspectate de spionaj au fost arestate, la finalul săptămânii trecute, la Roma. Este vora despre un cetățean portughez și unul rus, a anunțat, marți, Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene Eurojust, informează Reuters, citat de Agerpres.

Cetățeanul portughez ar fi lucrat pentru serviciul naţional de informaţii SIS şi este suspectat de a fi agent dublu care a transmis informaţii sensibile Rusiei despre NATO şi Uniunea Europeană, informează mass-media din Portugalia. Cu toate acestea, informațiile nu au fost confirmate oficial.

Arestările au fost cerute de procurorul general al Portugaliei. Astfel, el a precizat, într-un comunicat, că investigațiile au sugerat că cetățeanul portughez a transmis informații unui cetățean străin, „bănuit de legături cu un serviciu de informații străin”, în schimbul banilor.

Eurojust cu sediul la Haga a declarat că pe lângă cele două arestări şi depunere de probe în Italia, percheziţii domiciliare au fost efectuate 
în Portugalia în cadrul operaţiunii. 
    
“Cazurile de spionaj sunt relativ rare şi necesită soluţii unice”, a afirmat Eurojust.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă